În imaginea de mai sus e Rupert Wolfe Murray, un jurnalist scoțian, care-n primele zile de după Revoluție a venit în România ca să vadă ce se întâmplă aici. A ajuns la București pe 12 ianuarie 1990 și-a început să documenteze schimbarea: ce înseamnă pentru o țară să treacă de la un sistem comunist la unul democratic? Alături de cameramanul Laurențiu Mihai, care l-a găzduit pe Rupert, cei doi au filmat evenimentele acelor zile din dorința de a înțelege mai bine ce se întâmplă în jurul lor.
Azi, după 30 de ani de la acele momente, Rupert a revenit în România și alături de vechiul său prieten, Laurențiu Mihai, și împreună cu regizorul Mihai Dragolea au bătut în lung și-n lat țara ca să descopere cum s-a transformat ea în anii de democrație, să afle ce spun oamenii despre țara lor și să revadă cele mai fierbinți puncte, care-n zilele Revoluției au marcat începutul schimbării.
Imaginile de arhivă filmate în anii 1990, dar și imagini noi și interviuri cu specialiști în istorie și politică românească și cu persoane care au trăit în mijlocul evenimentelor anii de început ai democrației se reunesc în documentarul ”Ne-am ridicat: România, 1989-2019”, realizat de Mihai Dragolea cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Premiera documentarului se va vedea azi, 17 decembrie, de la ora 19:00, la Apollo111 în București. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Azi, la comemorarea a 30 de ani de la începutul Revoluției Române la Timișoara, unde pe 17 decembrie 1989 au murit primii oameni nevinovați, care au crezut sincer că dorința lor de libertate și puterea cuvintelor și a inimii îi va elibera, am vorbit cu Ștefan Turcu, purtător de cuvânt la Reprezentanța Comisiei Europene în România, despre documentarul regizat de Mihai Dragolea.
Chiar dacă Rupert Wolfe Murray nu e familiar multora, câteva dintre imaginile documentate de el sunt simboluri ale anilor 1990. Cu care dintre ele ai crescut tu, azi un tânăr de 34 de ani, și de ce ți-au rămas în minte?
Pentru mine, imaginile filmate de Laurențiu Mihai împreună cu jurnalistul Rupert Wolfe Murray surprind o lume în schimbare, poate confuză, ca și cum s-ar afla la o mare intersecție. ”Încotro să o apucăm?,” se întrebau, cred, românii, după Revoluție, ca să parafrazez titlul documentarului lor despre primii ani după 1989. În timp, răspunsul a venit odată cu Declarația de la Snagov din 1995, când toți liderii partidelor parlamentare au spus: Uniunea Europeană. Discuțiile, dezbaterile, poiana lui Iocan organizată ad-hoc în București și alte orașe mi-au rămas, fără îndoială, în minte. Deși aveam 3 ani la Revoluție, îmi amintesc cozile la orice, bananele care erau puse la copt pe un dulap, sus, în bucătărie, apoi, mult timp după 1990, cozile la vamă. Cum ascultam Roxette după copia copiei copiei. Știu, pentru mulți pare de neconceput, dar asta era realitatea. A, să nu uit de lingura cea lungă, pe post de antenă TV! Eu am învățat să citesc după ce am testat mult și bine răbdarea mamei cu întrebarea, ”De ce bea Sue Ellen?”
Deși numele tău nu apare în documentar, ai avut și tu o contribuție la el…
Mulțumesc, pare că ai informații pe surse! (râde) Aș spune că atât eu, cât și Mihai Dragolea ne-am întâlnit pe drum, știind foarte bine documentarul ”După revoluție”, semnat de Laurențiu Mihai și Rupert Wolfe Murray.
Omul cu ideea, poate, omul cu Ideea este, fără îndoială, Mihai. Eu sunt fascinat de istoria României, fie că vorbim despre perioada comunistă, fie că vorbim despre ceea ce generic numim tranziție și, de aici, interesul pentru această temă. Desigur, cumva e un interes care are legătură și cu faptul că am terminat Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București.
Cum ați luat legătura cu Rupert și ce anume știați despre arhiva video cu filmările din România? Cât de mare e ea? Și ce vă imaginați că veți arăta în documentar?
Cu Rupert ne-am întânit și ne-am întins la povești, cum se spune. Laurențiu Mihai are o arhivă de imagini de peste 10 ore, nedifuzate până acum, iar o parte apar în ”Ne-am ridicat”. Firul narativ al documentarului, în viziunea mea, e: ce facem cu libertatea? Desigur, Mihai Dragolea, regizorul, este cel care a dat imaginea de ansamblu.

Care e viața lui Rupert azi? Cum i s-a părut ideea de a reveni în România după 30 de ani de la Revoluție și care au fost concluziile lui despre țara noastră? De ce a fost atras în anii 1990 să vină în România și ce spune azi despre ce a văzut atunci? Ce l-a impresionat cel mai mult?
La începutul anului 1990, tânărul jurnalist scoțian Rupert Wolfe Murray a ajuns în România. A găsit atunci o țară care își pornea drumul spre democrație, cu o populație dornică de schimbare. A observat nașterea unei tinere democrații și a dorit să ajute la vindecarea rănilor lăsate de regimul comunist, axându-se pe munca de voluntariat în orfelinatele sistemului. A învățat limba română, pentru a înțelege ce spun oamenii politici la conferințele de presă.
După 30 de ani Rupert a revenit în România pentru a observa cum s-a schimbat societatea și pentru a înțelege și mai bine ce s-a petrecut la Revoluție. Rupert este un personaj fascinant, scrie cărți, este foarte activ și mereu dornic să descopere lumea. Mai multe veți descoperi dacă urmăriți documentarul.
Ce imagini filmate de Rupert și Laurențiu crezi că au avut cel mai puternic impact pentru publicul international, de ce și cum crezi că au schimbat ele în bine situația respective în România?
Imaginile de la orfelinat nu cred că mai au nevoie de vreo descriere. De altfel, îmbunătățirea condițiilor pentru copiii din orfelinate a fost parte din sarcina autorităților române pentru a putea intra în Uniunea Europeană, după cum spune Rupert în documentar. Cei doi protagoniști remarcă diferența dintre ce au găsit în anii 90 și cum e situația astăzi mai bine decât aș putea eu vreodată să o descriu.

De ce acest documentar e valoros pentru public? Ce poate afla din el un om care a trait în comunism? Dar cineva care s-a născut după 1990?
”Ne-am ridicat: România, 1989-2019” este documentarul unei generații, un film despre starea actuală a țării, despre tranziția României de la comunism la familia de state europene din care face acum parte și a cărei valori le îmbrățișează. Regizorul Mihai Dragolea este născut în 1989. Generația noastră, permite-mi să te includ, care are o vârstă cu 3 în față, nu a trăit pe propria piele în regimul comunist, dar au trăit părinții noștri, adică parte din noi. Noi vrem să știm cum a fost, ca să înțelegem ce am fost și ce am devenit. Ca să nu mai repetăm niciodată experimentul comunismului. Jurnalistul de la The Guardian remarca faptul că oamenii nu se mai tem, starea naturală în România socialistă. La Ciugud, localnicii descriu perioada comunistă foarte simplu: cifre mistificate, o realitate mistificată, una în acte, cu totul altfel se trăia. Vei vedea, în documentar, speranță, puțină deznadejde poate, mai ales în prima parte a anilor 1990, dar până la urmă mesajul e optimist: Ne-am ridicat!
Cum a fost pentru Rupert, Laurențiu și Mihai Dragolea să umble prin țară și să interacționeze cu toate personajele cu care au interacționat? Ce au povestit despre aceste plimbări ale lor?
Dacă aș fi înregistrat reacția lor, ar ieși un documentar cât Irishman. E fascinant când te întânești, cu adevărat, cu Celălalt. În total, Rupert Murray, Laurențiu Mihai și regizorul Mihai Dragolea au străbătut peste 2000km prin România pentru a afla cum s-a dezvoltat țara în cei 30 de ani. Au revenit în locurile pe care Rupert le-a vizitat în 1990, în Piața Operei din Timișoara, unde a început Revoluția, la Ionășeni, în județul Botoșani, unde a participat la reconstrucția unui orfelinat, dar și la Ciugud, cea mai dezvoltată comună din țară.
Documentarul oferă o privire din interior a Revoluției, prin imaginile în exclusivitate din Timișoara zilelor de 16-17 și 20 decembrie, imagini cu muncitorii de la ELBA care au revenit în Piața Operei, deși cu două zile înainte s-a tras în oameni, imagini cu victimele ascunse de armată după raziile făcute prin oraș, declarații ale martorilor și ale oamenilor care au fost atunci în piață.
Imaginea de ansamblu este dată de cele 15 interviuri cu experți și personaje ale Revoluției, tranziției și prezentului. Printre ei îi veți recunoaște pe politologul Armand Goșu, regizorul Florin Iepan, jurnalistul Chris Stephen de la The Guardian, care a documentat Revoluția de la Timișoara, sau Damian Gheorghe, primarul comunei Ciugud, jud. Alba, comuna care deține recordul pentru absorbția de fonduri europene în România.

Titlul documentarului mi se pare optimist și, cu toate astea, întrebarea rămâne: ne-am ridicat? În ce fel?
Da, da, da! Eu cred că românii se ridică în fiecare zi ! Apropo de povești, doamna care lucrează la CFR și care mărturisește că s-a apucat de limba engleză la 50 de ani m-a emoționat, ca și un alt personaj foarte important, băiatul din tren care, cu gingășie, portretizează România cu o maturitate care pe mine m-a surprins și atins.
Cum vezi tu, ca tânăr de 34 de ani, și absolvent de Științe Politice, cei 30 de ani de democrație?
Istoria noastră e un moment înainte și după Revoluție, la care putem adăuga un înainte și un după aderarea Romaniei la UE, în 2007.
În afară de ziua în care se va proiecta documentarul la Apollo 111, unde vor mai putea să vadă oamenii acest documentar?
Documentarul va fi disponibil online, pe rețelele sociale ale Reprezentanței Comisiei Europene în România.