Poveşti din bucătărie

by Andreea Vasile

În băcănia lui Marius Tudosiei “toate cele bune” au rămas “toate bune”. Cică sintagma dintâi aparţinea deja unui business man de prin nordul ţării. Mie a doua varianta mi se pare oricum mai potrivită.

Era într-o vineri când producătorul nostru general m-a chemat în birou şi mi-a zis că de luni o să merg la filmare cu un domn drăguţ (care era cu noi în birou). Am întrebat la ce filmare, cine e domnul şi, în general, ce urmează să se întâmple cu mine. Dar eu cine sunt? Lasă, lasă, du-te şi-ai să vezi. Domnul drăguţ mi-a zis numai că la ora 10.00 ne vedem la Băcănia Veche şi-asta a fost partea uşoară şi fericită că de unde locuiesc Băcănia este la 10 minute de mers pe jos. Doooorm mai mult!, m-am gândit şi aşa am intrat în weekend.

*

Luni s-a dovedit că aveam să asist la filmarea emisiunii de cooking, Sănătatea în bucate. Ok, să asist era formula simpatică a lui “nu-i greu, o să înveţi, că de lunea viitoare vei face asta singură”, a spus domnul drăguţ. Să fac singură ce? Ce-aţi spus? Totul devine confuz când în preajmă ai camere, lumini, fire, toate la o sumă de peste 100.000 de euro cu care trebuie să produci o emisiune. Însă nu-i necuratul atât de negru. În realitate a trebuit să învăţ ce trebuie să urmăresc la o filmare: imaginile şi ce spune Marius (anume să grăiască frumos şi cu sens). În plus, misterele bucătăriei aveau să înceapă să se dezlege încet-încet.

*

Ironia face, şi puteţi întreba pe oricine mi-e prieten, că, pentru mine, bucătăria e … tărâm limitat. Sigur, tot ironia face că, pe când aveam 4 ani şi trebuia să merg la grădiniţă, i-am jurat bunicii că, de nu mă va da instituţiei de învăţământ, mă fac bucătăreasă ca ea. Poate că, pe undeva, am avut gura aurită. Bucătăreasă n-am devenit, dar iată că prevestirea mă urmăreşte. Hoaţa!

*

Cu toate astea, Marius găteşte minunat şi văzând ce face mi-a încolţit în minte: dacă şi eu …? Vă rog să-mi înţelegeţi ezitarea de-a termina fraza asta că mi-e teamă că iar cobesc şi cine ştie prin ce jurii înalte la vreun Master Chef mă vedeţi aruncând cu făină şi ouă în concurenţi nepricepuţi.

*

Ceva, ceva tot am prins. O metaforă, fireşte, că doar nu vă aşteptaţi să fi gătit (deşi mă bate gândul unei omlete cu rucola weekend-ul ăsta, e într-un mare fel amestecul, poze negreşit voi posta să ştie on-line-ul lumii când sunt bună de măritat). Metafora ar fi că, mai departe de orice cărnuri şi amestecuri şi idei de tot felul, condimentele-s la putere. Serios! Mă uit la Marius şi când îl aud cum vorbeşte de mentă, salvie, condimente greceşti şi îl văd cum rupe pătrunjel, mărar şi alte verzituri din grădina proprie, mai că-mi vine să car frunze de salată şi spanac în geantă, pe post de snack-uri, în locul altor grozăvii dulci şi nesănătoase.

*

Condimentele sunt importante în mâncare, la fel cum sunt importante şi în oameni. Ne place o mâncare când este gustoasă pentru că îi simţim texturile şi aromele. Când vine vorba de oameni, socoteala este cam aceeaşi: ne atrag textura şi aroma pe care o persoană le emană. Ne place când e caldă, când e dulce sau, dimpotrivă, când este iute şi simţim că avem nevoie de un gust complementar ca să o stingem pentru a o putea savura mai departe.

http://bit.ly/GNalsr

0 comment

You may also like

0 comment

Ina Ghita (@inaghita) March 23, 2012 - 9:25 am

<3!

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: