La vreo jumătate de oră de mers cu mașina pe serpentine de orașul Rishikesh e punctul nostru de plecare. O plajă mare și pustie, pe care aveam s-o reîntâlnim câteva zile mai târziu, când am mers acolo la yoga, într-o dimineață, era startul cursei noastre de rafting. Evident, nu ne luam la întrecere cu nimeni, deși mai apăreau alte bărci, cu alți aventurieri și, chiar dacă nu-ți propui, sentimentul că ești în competiție la olimpiada de vâslit viteză și că dacă vei câștiga vei primi cadou o vacă sfântă te face să-ți umfli mușchii și să te ții bine în gonflabila în care, la început, n-ai prea mare încredere. ”Eu cu asta sigur mă răstorn, adio lume”, îți spui și-o rogi în gând pe Mama Ganga să aibă grijă de tine și să nu te înghită de tot dacă te scufunzi în ea în vreo zonă tulbure unde valurile arată ca apa-n cuva mașinei de spălat de acasă.
Drumul spre plajă începe, ca întotdeauna, cu o mașină plină ochi unde bancurile alea cu ”câți români încap într-un Trabant” prinde, instantaneu, viață. În India, să înveți să stai și înghesuit, și relaxat e unul dintre secretele esențiale. Foto: Rezan
Pe plajă ne fixăm pentru ultima dată vestele de salvare și căștile, iar cei doi ghizi cară barca spre apă. Sunt pișpirei și te miri că au atât de multă forță, însă cei mai puternici indieni sunt de statură mică, piele și os și pot ridica cu o singură mână, dacă vor, barca plină cu oameni. Ne invită să ne suim în barcă, dar noi vrem explicații: cum vâslim, cum ne asigurăm că nu vom pica în apă, cine e cârmaci, când accelerăm, când ne relaxăm, când spunem rugăciunea. Toate informațiile vin, dar sunt oricum prea multe, așa că fiecare reține ce poate și cu Shiva înainte ne găsim fiecare locul și privim încrezători la apa care e, încă, lină. E o zi frumosă de primăvară indiană cu 37 de grade la umbră, s-o facem și p-asta, let’s go!
Ce bine arătăm înainte să pornim la drum. Sperăm că așa va arăta și poza de final, în formulă completă. Foto: Rezan
Și-am pornit la drum, barca plutește fără vreun efort major din partea noastră, vâslim, dar nu ne dăm de ceasul morții, ce frumos e, ce norocoși suntem. Curând însă, undeva, în depărtare, se aude un huruit, tot mai puternic pe măsură ce ne apropiem. Ghizii ne spun că vine primul hop, să ne ținem bine, să vâslim repede și până să ne dezmeticim, apa învolburată arată ca și când vrea să ne mănânce. Asta a fost! ”Iuhuuuuu”, țip în timp ce călărim valul ca un cal nărăvaș și vâslim cu toții de parcă de asta ar depinde viața noastră. Agitația se termină cât ai bate din palme și din nou suntem pe ape limpezi și liniștite, ne pregătim pentru următorul hop.
Am trecut cu bine de primul hop, nu suntem încă fleașcă, dar apa ne-a ajuns din prima la chiloți. Foto: Rezan
Facem poze, ne felicităm, zâmbim unii la alții, băi, suntem buni, aia e, să vină următoarea provocare că de-acum suntem încălziți, Mama Ganga, ce zici, îți place de noi? Ia uite un nou val, parcă mai al naibii, ghizii ne dau denumirile lor, toate sună amenințător, ceva între ”ultima ta zi pe pământ” și ”ne vedem pe lumea cealaltă” în funcție de gradul de dificultate a ceea ce ne așteaptă. Oricum cale de întors nu mai e, luăm aer în piept, ne băgăm din nou picioarele sub banchete și valul ne lovește în față cu toată puterea, barca sare încolo și încoace, hai că putem, ”iuhuuuuu”, chiuim cu toții de veselie, și de spaimă, și de neprevăzutul din care sperăm să ieșim cu bine.
Între două valuri nărăvașe, sărim în apă pentru o baie. Foto: Rezan
”Aici puteți sări în apă”, ne spun ghizii și după ce ne gândim puțin, Alexandra, Mihaela din Cehia și cu mine ne bălăcim în Ganga fără de fund, râul mamă al tuturor indienilor, apa sfântă care are tot atâtea fețe câte orașe pe care le străbate și-n care fiecare locuitor o privește cu alți ochi și-i dă alte întrebuințări. Unde suntem noi ea e limpede și curată și oamenii se scaldă în ea îmbrăcați, la Varanasi, de exemplu, Ganga primește fără comentarii pe morții incinerați la doi pași de ea, cu un ”bine-ai venit aici pentru eternitate” (sau până la următoarea reîncarnare, depinde de karma).
Alături de Alexandra, înotul cu vesta de salvare nu prea ne iese, dar ne dăm silința. Foto: Rezan
După multe valuri sărite cu aplomb și momente de relaxare în Ganga, barca trage în fața ashramului nostru, care, norocul nostru, e chiar la plajă, deci debarcăm cu stil. Aventura noastră a durat cam o oră și jumătate, timp în care ne-am bucurat în toate modurile posibile. Rishikesh e orașul pasionaților de yoga, e adevărat, dar și-a celor pasionați de aventură și-n fiecare zi, cât am stat acolo, chiuitul aventurierilor de ocazie trezea văzduhul de la prima oră a dimineții până la apusul soarelui, căci zeci de bărci curgeau mereu pe apele primitoare ale Mamei Ganga, cea care ne primește pe toți cu brațele deschise.
