comunicare

Oameni pentru oameni

Îi vedeam și-n alți ani, dar acum îi văd mai mult ca oricând și mă deranjează mai mult ca oricând: oamenii care caută în gunoaie și oamenii care, pe vremea asta, dorm afară. Cu cât mă preocupă mai mult acest gând, cu atât parcă acești oameni îmi apar la fiecare colț de stradă. Cu siguranță știți sentimentul: când vă doriți o mașină, vedeți peste tot mașina dorită sau când vă doriți un copil, parcă toți bebelușii vă fac cu mâna din cărucioarele care vă ies în față. În ceea ce mă privește, în afară de constatare, nu știu ce să fac să ajut.

E, poate, unul dintre motivele pentru care am mers ieri la Gala ”Oameni pentru Oameni”, a 13-a ediție, în care au fost premiate campanii și oameni cu inimă mare, care fac strângere de fonduri pentru a ajuta, pe baza unor planuri foarte bine puse la punct, pe cei care au nevoie, într-un fel sau altul, de o viață mai bună. Mie strângerea de fonduri, că vine din partea unui specialist care se ocupă cu asta sau din partea tinerilor care ne opresc pe stradă în centrul Bucureștiului, spre disperarea unora, mi se pare una dintre cele mai grele meserii. Nu numai fiindcă trebuie să-ți faci auzit mesajul foarte bine, ci și pentru că trebuie să ceri bani. Continuă lectura

Standard
Timp liber

Vacanță la Valencia: de ce merită să mergi?

Am început mini vacanța la Valencia cu o pagubă pe care nu am putut, din vina mea, s-o mai recuperez: când am aterizat acolo pe aeroport și mi-am recuperat valiza, am găsit-o cu carcasa spartă. N-am fost pe fază și nu m-am dus imediat la ghișeul Blue Air să scriu reclamația așa că, înapoi în România, hârtia asta e singura care-mi lipsea ca să-mi pot lua banii de la compania de asigurări, pe lângă alte documente pe care le aveam. Valiza nu fusese vreo avere, vreo 50 de euro, dar chiar și-așa, era a mea și îmi plăcea. Fie! Acum că am început povestea cu veștile triste, să trec la adevăratul scop al acestui text, momentele fericite.

În Valencia am ajuns datorită mamei care în urmă cu vreo lună jumate m-a sunat să mă întrebe ce părere aș avea să plecăm cu toții acolo că a găsit ea o ofertă bună prin agenție. Am avut o părere foarte bună pentru că anul ăsta, deși am fost plecată mult și des, n-am ieșit niciodată din țară și pentru că la Valencia se anunțau 26 de grade și vreme de plajă la mijloc de octombrie și, deși nu-s eu amatoare de soare și stat la perpelit, suna cumva idilic să mă zbengui în valuri în vreme ce acasă lumea își pune pentru prima dată geaca de iarnă pe ea. Continuă lectura

Standard
Campanii, Oameni, Uncategorized

Cum am hotărât să fiu turistă-n Cluj și să mă bucur de experiența TIFF pe cont propriu

Îmi aduc aminte că în perioada liceului am început să am tot felul de obiective personale pe care să mi le doresc împlinite. În acea perioadă mi-am imaginat că dacă voi reuși să aduc la viață, pe cont propriu, dorințe pe care mintea mea doar le născocea, mă voi simți mândră de mine și bucuroasă că pot să fac lucrurile să se întâmple. În timp, multe dintre ele au devenit realitate! Cu toate astea, printre visurile adolescenței, se numără unul pe care, din punct de vedere simbolic, l-am asociat mereu cu sentimentul de libertate: să pot să călătoresc în lume cu laptopul de pe care să scriu povești și cu un card bancar pe care să am bani suficienți și, mânată de intuiție și curiozitate, să trăiesc și să cunosc viața așa cum mi se arată și așa cum pot eu să o înțeleg și să o simt la momentul la care aș avea asemenea escapade. Continuă lectura

Standard
Oameni

Discursul

Doamnelor şi domnilor,

Mi-ar fi plăcut ca bunica mea să fie aici. Am cunoscut-o puţin, dar suficient cât să îmi amintesc că avea darul de a face haz de necaz, de găsit în orice carte bună. Mi-ar fi plăcut ca mătuşa mea să fie aici. Avea darul de a exagera, obligatoriu în literatură. Mi-ar fi plăcut ca mama să fie aici. Mi-a dat nu una, ci câteva vieţi prin felul ei de a fi. Avea darul generozităţii, o demnitate de a lua lucrurile aşa cum sunt. Avea, aşadar, mintea şi sufletul predispuse pentru a literaturiza.

Mi-ar fi plăcut ca alături de mine să fie în această seară profesoarele mele de română. Prima m-a învăţat să citesc cu adevărat la 14 ani. Nu râdeți! Cea de-a doua cum şi ce să citesc. Adică m-au învăţat să iubesc cărţile. Continuă lectura

Standard
Uncategorized

Cum să comunici pe Facebook cine ești și ce poți să faci

je

Când cei de la Incubator107 mi-au propus, pentru prima dată anul trecut, să țin un atelier despre tehnicile de interviu, m-am gândit că e o ocazie bună să fiu în fața unui public și să-mi susțin cauza. Dar cum lucrurile nu s-au legat atunci, nu mai știu de ce, am reluat săptămânile trecute discuția despre același atelier. Însă eu am vrut să schimbăm tema pentru că mi se pare că e o inflație de cursuri despre scris și, în plus, cred că ”scrisul” nu se poate preda într-un atelier, cred că ”scrisul” nu este despre a aplica 15 pași și gata, știi să faci asta. Despre ce e scrisul, pentru mine, voi spune, poate, într-un alt text dedicat pe blog. Continuă lectura

Standard