Vacanță la Valencia: de ce merită să mergi?

by Andreea Vasile

Am început mini vacanța la Valencia cu o pagubă pe care nu am putut, din vina mea, s-o mai recuperez: când am aterizat acolo pe aeroport și mi-am recuperat valiza, am găsit-o cu carcasa spartă. N-am fost pe fază și nu m-am dus imediat la ghișeul Blue Air să scriu reclamația așa că, înapoi în România, hârtia asta e singura care-mi lipsea ca să-mi pot lua banii de la compania de asigurări, pe lângă alte documente pe care le aveam. Valiza nu fusese vreo avere, vreo 50 de euro, dar chiar și-așa, era a mea și îmi plăcea. Fie! Acum că am început povestea cu veștile triste, să trec la adevăratul scop al acestui text, momentele fericite.

În Valencia am ajuns datorită mamei care în urmă cu vreo lună jumate m-a sunat să mă întrebe ce părere aș avea să plecăm cu toții acolo că a găsit ea o ofertă bună prin agenție. Am avut o părere foarte bună pentru că anul ăsta, deși am fost plecată mult și des, n-am ieșit niciodată din țară și pentru că la Valencia se anunțau 26 de grade și vreme de plajă la mijloc de octombrie și, deși nu-s eu amatoare de soare și stat la perpelit, suna cumva idilic să mă zbengui în valuri în vreme ce acasă lumea își pune pentru prima dată geaca de iarnă pe ea.

img_20161017_092017

Părinții mei drăguți și călători.

Pachetul prin agenția Interra a fost 330 de euro de persoană și a inclus drumul dus-întors cu avionul Blue Air de la București la Valencia și invers + mâncare caldă foarte bună la fiecare zbor și cazare cu mic dejun la hotelul Mediterraneo, din centrul orașului vechi, un loc renovat recent, foarte curat, cu oameni foarte amabili, mic dejun simplu, dar gustos și aproape de orice ți-ai fi dorit sa vizitezi. Eu am ales hotelul la plesneală că mi-a plăcut clădirea, arăta mai degrabă a vilă decât a hotel clasic, iar, înainte, pe net, părerile despre el erau împărțite că majoritatea care scrisese, fusese acolo când locul nu fusese încă modernizat. Am stat de pe 13 octombrie până pe 17 octombrie, deci 4 zile întregi, numai bune de colindat. Din aeroportul din Valencia până-n oraș e cam 15 euro cu taxiul, pe aparat. Și ei o ard fără aparat, dar te întreabă înainte dacă e ok și, de obicei, plusează cu 5-10 euro față de prețul pe bune.

După ce în seara de 17, când am ajuns, am căscat gura prin centru, că eram obosiți după o zi pe drum și era oricum întuneric, pe 18 am pornit cu gândul să vedem ce e mai departe de centru, că aveam energie, deci și putere să mergem mult (așa mult am mers că eu am făcut bășici pe degetele mici de la fiecare picior, au!). Așa că am luat autobuzul 32, transport public, 1.50 euro călătoria și-am pornit spre mare, cu gândul de-a venit apoi pe jos până la Orașul Științei și Artelor, ceea ce am și făcut. O altă opțiune ar fi să iei un bus turistic, dar nu prea merită, e 19 euro biletul pentru 2 zile că-s 2 rute distincte și te poți da jos și urca când vrei tu, dar dacă ai carte despre Valencia sau ai citit pe net ce urmează să vezi, cu mijlocul de transport ajungi tot acolo și-o faci mai ieftin.

img_20161014_131137

Asta-s eu la Marea Mediterană, în ziua în care am intrat cu picioarele și-o chinezoaică mi-a făcut apoi masaj pe plajă. M-a luat și valul că nu-ți dai seama ce mult înaintează spre tine până nu-ți înghite obiectele personale, ceea ce mi s-a întâmplat și mie, dar, cu ajutor, m-am salvat la timp (mai ales telefonul mobil, mă durea sufletul pentru el).

Drumul până la mare durează cam 30 de minute și e lung, dar când ajungi acolo, imaginea e superbă, plaja e super lată și, pe scurt, merită să stai o zi întreagă, ceea ce noi am și făcut duminică, în zi de odihnă, ahahaha. Oamenii aleargă, fac baie, se joacă tot felul de joculețe, se plimbă, și-n general, fiecare e cu a mă-sii, o atitudine specifică spaniolilor care știu să se simtă bine, să fie prietenoși, să se bucure de viață, să pălăvrăgească non-stop, să discute cu tine în limba lor chiar dacă le zici că înțelegi limba so-so, poate ar putea-n engleză? Nu pot, că nu prea știu, engleza pentru ei pare o limbă de pe Marte, așa că te strofoci și îmbini româna, cu spaniola, cu italiana și o scoți la capăt.

img_20161014_214337

Vedere spre port.

După plajă am plecat pe jos spre Orașul Științei și Artelor, un loc futurist a cărui construcție a început în 1996 pe cursul secat al râului Turia care-n 1957 a inundat nasol orașul așa că oamenii au zis ”afară cu tine din oraș, râu rău.” De atunci și până în 1996 a fost un loc pustiu, apoi doi arhitecți locali și administrația au decis să facă treaba asta nebună de tot și să construiască mai multe clădiri rupte din viitor în care să facă cinema, oceanograf, sală de spectacole și tot așa. Calatrava și Candela e numele celor doi creatori care au imaginat spațiile care merită vizitate cu vârf și îndesat, sunt considerate unele din cele 12 minuni ale Spaniei. Oceanograful de acolo e cel mai mare din Europa, eu n-am intrat că n-am avut chef, dar tu o poți face pentru 30 de euro, o sumă ce poate părea mare, dar cine a vizitat, a zis că merită.

img_20161014_214806

Vedere spre o mică parte din Orașul Științei și Artelor. Ultima clădire inaugurată e Palatul Artelor în 2009.

Am petrecut aici mult timp că am luat la puricat fiecare clădire, fiecare colțișor, îți vine să faci poză la orice și e de înțeles, totul e spectaculos. Am ajuns înapoi în zona noastră, cu hotelul, seara pe la 18.00 când ne-am trântit într-una dintre piețe la o terasă și-am turnat Sangria în noi like there was no tomorrow.

img_20161016_102250

Sangria.

A doua zi a fost printre preferatele mele pentru că am ajuns la Piața Centrală, un loc ca o hală, un fel de Obor, dar mai spălat, cu lume multă, era sâmbătă, și comercianți care vând de mâncare și de băut, în principal chestii locale: de la cărnuri, la brânzeturi, la bere, la vin. La noi combinația a fost simplă: înăuntru era un local cu beri de unde ne aprovizionam, mai ales tata cu mine, apoi plecam să colindăm piața și comercianții îți tot dădeau să guști diverse așa că ăsta a fost brunch-ul perfect pentru noi.

img_20161016_180217

În stânga e piața, în dreapta, cu acoperiș galben, un local unde am mâncat paella valenciana la 3 euro.

Apropo de mâncare, ai mei cu mine n-avem cultul ăsta al hranei, gen să bifăm restaurante wow, așa că aici n-am ce să recomand, noi am mâncat unde s-a nimerit, de la salate luate din supermarket, până la sendvișuri italienești de la un rastaman, la paella mâncată în stradă, burgeri artizanali haliți la un local cu dichis și până la cartofi prăjiți cu înghețată de la McDonald’s și-un Thai food place, Lemongrass, care ne-a plăcut foarte mult.

img_20161015_150440

Să colinzi orașul la întâmplare e cel mai frumos.

După piață, ne-am pierdut pe străzile din jurul ei la întâmplare unde imaginea se repetă: oamenii se simt bine la terase, se merge cu bicla, se mănâncă, se cântă, se socializează. E important de știut că toată lumea participă la viața cetății, ca să zic astfel, de la copii care abia merg până la bătrâni care, și ei, abia merg. Bătrânii sunt peste tot, foarte eleganți, distinși, veseli, sociabili, beau sprițuri și fumează tutun în neștire și râd cu gura până la urechi, e, practic, mișto să ai 70 de ani la Valencia, locul unde am văzut cei mai mulți oameni în etate cu Nike-uri în picioare, asortați ca-n revistele de modă.

img_20161015_150116

Aici sunt vizavi de un magazin de pălării, Albero, de pe la 1820, de unde mi-am luat șapca de pe cap la numai 7 euro, că majoritatea produselor porneau de la 60 de euro, handmade, o mică avere.

În Valencia micile afaceri sunt la tot pasul, o să vezi de la shop-uri cu pălării, la altele cu săpunuri, obiecte din piele, obiecte artizanale și tot felul de mărunțișuri care se fac de generații, pe linie de familie. Totul e curat, oamenii sunt cumsecade, plaja e mare și aproape, e ușor de navigat prin oraș, totul e conservat, clădiri vechi puse la punct cu arhitectură modernă, transport în comun brici, lămâi și palmieri la tot pasul, trafic ok, cu bulevarde largi, ai și metrou, prețurile sunt decente, oricum ai vrea s-o arzi, poți.

img_20161015_150916

Zi de sâmbătă în zona Pieței Centrale.

Valencia e un oraș de care te îndrăgostești negreșit, datorită lui vreau să văd și alte zone din Spania, n-am crezut că țara asta e una pe care să vreau s-o iau la puricat, dar vreau, are ceva din atitudinea și aerul de acasă, deci familiaritate, are vreme superbă, are mare, are clădiri minunate, viață socială ca lumea, pentru mine a fost ideal.

Vă recomand Valencia din toată inima!

Pentru mai multe foto și povești din Valencia, intră pe contul meu de Instagram, @andreeaioanavasile.

 

 

 

0 comment

You may also like

0 comment

Studio Galati October 24, 2016 - 9:00 am

Ce super sunt peisajele . De mult imi doresc sa ajung in Spania ,insa mereu se ivea cate ceva ce ne strica planurile . Am cam fost in vacante in multe tari din Europa ,dar in Spania inca nu am ajuns. Poate la anu ‘ . 🙂

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: