Tatăl

by Andreea Vasile

father

Există un fel de mândrie care face ceea ce face combustibilul pentru maşină: te ajută să mergi înainte

Este în jur de 9.00 dimineaţa când îl văd, din nou, pe strada Mircea Vulcănescu. Eu sunt în 226, mă duc spre Panduri, la muncă, iar el merge pe jos. Are cam 1.75 înălţime, o constituţie atletică, păr brunet şi cârlionţat şi ochelari de soare negri. E îmbrăcat simplu, raiaţi şi tricou şi în braţe duce un copil. Braţele lui sunt puternice şi îmi dau seama de asta după cum i se încordează muşchii. Dacă autobuzul meu opreşte la stop, şi el se opreşte. Amândoi aşteptăm să se facă verde. Atunci mă uit la el mai bine şi îmi place ce văd pe chipul lui: mândrie. Acea mândrie a omului care are o viaţă frumoasă. Felul în care îşi ţine copilul îmi spune asta: îl priveşte mereu, îi vorbeşte neîncetat şi zâmbeşte. Este în fiecare dimineaţă binedispus şi, în fiecare zi, sper în sinea mea să-l văd. Cred că nu este român, nu că asta ar avea vreo importanţă, sau poate că are, însă aerul lui pare altul, nu de pe aici.

*

Un iubit mişto, o reuşită profesională, zece flotări în plus la sală – toate astea dau sentimentul ăla de mândrie care stă bine pe faţa oricărui om. E o mândrie fără îngâmfare. Ci una care are echivalentul unei cafele puternice dimineaţa sau a unui mic dejun gustos, te pune altfel pe picioare, îţi dă o altfel de postură a trupului atunci când mergi pe stradă şi, în capul tău, totul e clar, lucid, perfect.

*

Sentimentul curat că lumea este a ta!

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: