”Dă-mi o felie de pâine cu unt și voi cuceri lumea.” A spus-o zilele trecute un filosof anonim în autobuzul 301 cu care mergeam de la Piața Romană spre Piața Dorobanți. Mi-a plăcut foarte mult deviza lui pentru că în cele mai multe dintre zile știu că aș putea trăi fix cu felia respectivă unsă cu unt și nimic altceva nu m-ar face mai fericită.
Felia de pâine cu unt denotă simplitate, dar ceva încă și mai important: combustibilul minim de care orice om are nevoie să funcționeze, să poată gândi și să-și poată face treaba. O zi în care avem o felie de pâine cu unt pe care să le mâncăm e o zi fericită. Tocmai de aceea mi-a rămas în minte remarca pe care am auzit-o dimineață în Mega Image-ul de lângă casă. O fetiță se uita într-un coș cu produse reduse cu 50% la niște biscuiți cu ciocolată, când mama i-a spus: ”Nu de acolo, e mâncare pentru oameni săraci!”
Întâmplător, și deloc ostentativ, m-am dus la coșul cu produse reduse să îmi aleg eu câte ceva. De fiecare dată când merg în supermarket, dacă găsesc ce am nevoie sau îmi place ceva din coșul cu produse la preț redus, îmi iau numaidecât. Nu m-am gândit niciodată că aceea e mâncare pentru oameni care nu-și pot lua lucruri la preț întreg. Și chiar dacă ar fi așa, nu văd nicio problemă.
În mintea mea am asociat mereu acele produse cu posibilitatea de a economisi bani și de a nu irosi mâncarea, mai ales că, dacă nu sunt vândute, produsele respective sunt probabil aruncate, căci nu există nicio lege în România care să permită donarea lor așa cum se întâmplă deja în alte state europene.
M-am gândit la ce a spus mama copilului nu atât din cauza mesajului neadevărat și a sentimentului indus că sărăcia e câh, ci pentru că am văzut cum arată cu adevărat sărăcia și mulți dintre oamenii săraci nu și-ar cumpăra nici măcar produsele alea reduse cu 50% pentru că nu ar avea cu ce. Pentru mine, sărăcia în România înseamnă copii care se duc flămânzi la culcare, adulți care caută în gunoaie și bătrâni care în orice zi au de ales între a-și cumpăra medicamente sau o pâine. Am văzut sărăcia și-n alte țări și arată la fel de greu ca aici.
Mie mi se pare că reflexul de a merge mai întâi la coșul cu produse reduse e unul bun pentru că: te ajută să economisești bani, te ajută să salvezi mâncarea de la a nu fi aruncată și e o dovadă de conștientizare a faptului că, în timp ce unii oameni au zile în care poate nu mănâncă nimic, tu o poți face, iar pentru asta merită să fii recunoscător.
