Ela și cățeii ei

Anul trecut am adoptat un cățel, pe Alfie, de la Vatra Dornei, dar nu am știut să mă ocup de el. Săptămâna pe care am crezut-o la început de miere s-a transformat rapid într-una neagră pentru mine. Era prima mea experiență cu un animal în casă, iar Alfie, la numai 3 luni, avea un istoric dificil – bătut, lăsat în stradă – și traumele aferente. Habar n-aveam ce să fac așa că până când am găsit soluția că e nevoie de un om mai priceput care să-l facă bine cu răbdare și cunoștințe, am înnebunit câțiva oameni cu telefoanele pe care le dădeam la cele mai ciudate ore să cer ajutor.

Ela Surpatean a fost unul dintre cei care mi-a răspuns de fiecare dată cu înțelegere și răbdare. I-am pus cele mai tâmpite întrebări și i-am ridicat cele mai ciudate probleme. Mi-a răspuns de fiecare dată. Ba chiar a stat zeci de minute cu mine la telefon explicându-mi ce să fac, dar, mai ales, în starea de panică în care mă aflam, asigurându-mă că e în regulă să simt ce simt.

Știți, sunt unii iubitori de animale care nu înțeleg că nu e toată lumea la fel de pregătită ca ei să aibă unul, deși, poate, la început, adoptatorul sau omul care-și ia câine crede că poate să se ocupe de acesta. Și, atunci, devin îndârjiți și acuză. Eu, de exemplu, când am anunțat că am găsit un alt stăpân pentru Alfie și am spus despre experiența mea pe blog, am primit și câteva mesaje dure. Într-unele eram întrebată dacă așa voi face și când voi avea copil. M-a durut.

În dreapta e Lara, unul dintre cățeii salvați de Ela.

Ela însă nu e dintre acești oameni care nu înțeleg natura umană. O înțelege foarte bine, cu bune, și rele, cu nuanțele ei. E unul dintre motivele pentru care de fiecare dată când salvează un cățel – și a salvat zeci, de la foarte sănătoși, la foarte bolnavi – are o răbdare infinită și cu cățeii, și cu oamenii. A văzut sute de situații pe care le-a rezolvat cu zâmbetul pe buze și fără să facă tam-tam: de la căței pe care i-a făcut bine, la alții pe care i-a dat în adopție pentru totdeauna și până la situații în care cățeii, odată adoptați, au fost returnați sau dați mai departe, așa cum am făcut eu.

Jack și Lara sunt doar doi dintre cățeii pe care Ela i-a salvat și despre care, pe Facebook, a scris romane întregi: cum arată, ce fac, cum îi educă, cum cresc, cum le găsește familie, cum se desparte, în cele din urmă, de ei. Sunt căței maidanezi pe care ea i-a salvat, i-a crescut, i-a educat și apoi i-a dat cui a crezut de cuviință să însenineze viața altora. Și eu am urmărit poveștile lor cu bucurie, de fiecare dată încântată că Ela a reușit să mai facă un cățel și-un om fericiți.

Și Jack a avut o poveste cu final fericit datorită Elei.

Însă ceea ce noi, oamenii care o urmărim pe Facebook, nu am știut niciodată despre Ela este problema ei medicală, una cu care se confruntă de când s-a născut și care s-a agravat odată cu trecerea anilor. Iată ce a scris Ela ieri de pe patul de spital din Germania, unde este internată:

”I am a robot now, I got a Medtronic neurostimulator implanted in my spine in the Isar Klinikum Muenchen. This will give the impulses I lack in my digestive system and hopefully activate my inactive nerves. For those of you that don’t know, I was born this way and it all got worse in time which meant a lot of constant pain and many trial treatments so I am happy to finally have a chance at a better life.

ATM I am recovering from the surgery and I want to thank everybody that donated money and made all this possible for me, you guys rock! Many thanks to all the friends and family that called, wrote and kept this private now but also for so many years.

This is just the beginning of the rest of my life whether it works or not so I decided to go public as costs already got higher ( 5000€ extra needed at the moment, more costs to follow) and some of you want to donate. Thank you so so much!

These are my accounts: