Sunt locuri de care nu ne aducem aminte dacă nu sunt pline de oameni. Locuri la care, când ne gândim mai bine, nici nu știm, de fapt, cum arată pentru că nu le-am văzut niciodată goale. Plaja și marea sunt două dintre ele. Ana și cu mine am plecat să vedem ce putem să descoperim la Constanța într-o zi de sâmbătă, la final de februarie, când afară e mohorât și plouă.
Am coborât spre plajă pe un teren foarte accident, ca un derdeluș, în spatele Casei Căsătoriilor și casei unde sunt cazați artiștii de la Uniunea Artiștilor Plastici când vin la mare.
Se vede Casa Căsătoriilor. Acolo, oamenii spun DA în fața mării.
Pe măsură ce te apropii de apă, vântul bate cu tot mai multă putere și marea se aude tot mai clar. Ca un străin care îți vorbește, dar pe care îl auzi abia când ești tot mai aproape de el.
Marea e învolburată și-și mai liniștește năvala doar atunci când se împiedică de sutele de mii de scoici.
Închizi ochii și inspiri adânc aerul clar.
Apoi începi și scotocești: dacă găsești vreo scoică în formă de inimă?
La mare trebuie să simți nisipul sub tălpi. E foarte rece!
Și să te joci!
Hai mai departe, mai sunt atâtea de văzut!, te trezește Ana din visare.
Bine, hai!
Pe străzile din Constanța sunt multe case frumoase. Odată, au fost vii.
Ana mă duce la cea mai cunoscută clădire de acest fel dintre toate.
Cazino-ul.
Marea însă nu l-a uitat și continuă să vină la el.
Vine seara.
Mai aruncăm o ultimă privire pe plajă.
Venim acasă!
Toate fotografiile au fost făcute de Ana Petre cu un Iphone 6 și îi aparțin. Le-am publicat pe blogul andreeavasile.ro cu permisiunea ei. Pe Ana o puteți urmări pe Instagram: https://www.instagram.com/serendipity.a/.
