O zic din capul locului: nu există un fel ANUME de-a arăta! E o discuție prostească pe care, din păcate, mulți au purtat-o la fel de mult timp. Din cauza unor astfel de dezbateri absolut inutile au luat naștere mișcări care mai de care mai absurde, în care tot felul de tabere susțin că s-arăți într-un fel sau altul e, de fapt, ok.
De parcă, serios, ar fi ceva de dezbătut în privința asta, ca și când, chiar dacă oamenii ar cădea de acord asupra unor trăsături universale care te transformă în the perfect human, am putea deveni acele persoane cu acele caracteristici. Ei, bine, nu se poate, deci ne putem liniști! Fiecare corp e diferit și sunt o mulțime de motive care fac ca situația să stea așa, iar pe majoritatea dintre ele nu le putem controla.
https://www.youtube.com/watch?v=CDM1FPFxbVk
Mie, de exemplu, îmi plac corpurile atletice, cu volum estetic, corpuri care îmi inspiră forță și putere, atât la bărbați, cât și la femei. Ce e acela un corp mișto? Ăla care-ți place ție! Serios, nu e niciun alt criteriu pentru care să-ți bați capul și să imaginezi liste întregi cu argumente că alura cuiva, sau a ta, îți e sau nu pe plac.
Am ales câteva fotografii cu corpurile unor femei din tot felul de sporturi, de la tenis, la fotbal și până la crossfit, iar unele dintre ele sunt campioane mondiale, poate le veți și recunoaște. Nu voi scrie nici cine sunt, nici din ce sporturi vin ele, însă felul în care arată mă inspiră, e ceea ce îmi place mie și ceea ce mă face să simt … fluturi în stomac, atât de mult mă încântă!
În final, zic doar atât: un corp mișto e un corp care se mișcă liber, care are dinamică, agilitate, energie, reacție, tonus, care e FUNCȚIONAL!