Pe 28 și 29 ianuarie, la București, au avut loc conferințele Think Food. Platforma ”a propus, pentru prima dată în România, o perspectivă actuală, complexă şi neaşteptată asupra alimentelor şi alimentaţiei; un ospăţ de idei despre hrană şi viitor, despre noi şi lumea înconjurătoare. La evenimente au participat oameni din industria alimentară, autorităţi, nutriţionişti, psihologi, inventatori, antropologi, bloggeri, fermieri, oameni de litere, publicitari şi iubitori de mâncare.” De aceea, am rugat-o pe prietena mea, Corina Murafa, să povestească despre ideile care i-au atras atenția la întâlnirea asta și concluziile cu care ea a rămas.
Legumele ar trebui să reprezinte o prioritate în alimentație.
De zece ani sunt vegetariană. Flexitariană, cum face mişto un prieten, pentru că nu am renunţat niciodată la ouă, lactate şi peşte. Iar când călătoresc în ţări mai puţin dezvoltate, unde animalele nu sunt crescute industrial (zootehnia intensivă fiind principalul motiv pentru care am renunţat la carne), mănânc şi carne. Şi da, recunosc, am o legătură bolnăvicioasă cu şoricul de porc.
De mulţi ani m-a preocupat mâncarea sănătoasă, deşi în ciuda tuturor eforturilor mele, întotdeauna am avut câteva kilograme în plus. De la mijlocul anului trecut însă, trecând cu succes printr-un program de remodelare corporală, mi-am dat seama că, într-adevăr, 20% din rezultate se ating la sală, restul de 80% se menţin în bucătărie.
Ţinând cont de tot acest univers de preocupări, am acceptat cu mult entuziasm invitaţia celor de Point Affairs de a participa la conferinţa Think Food Inspiration. Mi s-a promis un “ospăţ de idei”, la intersecţia dintre medicină, nutriţie, spiritualitate, antropologie, design şi etică, şi chiar aşa ceva am primit.
Corina Murafa a fost la Think Food și a scris despre ideile care i-au atras atenția.
Am apreciat ideile în materie de antropologie culinară împărtăşite de Monica Stroe, doctor în sociologie. Monica mi-a aşezat într-o schemă logică percepţiile noii dinamici culinare pe care o observam de ceva vreme în jurul meu – din ce în ce mai mulţi prieteni şi cunoscuţi pasionaţi de hrană sănătoasă; business-uri înfloritoare care promit hrană naturală, integrală, ca la mama acasă; modele alimentelor minune, de la chia la hrişcă la avocado, şi tot aşa. Monica spune că, în societatea noastră modernă, rapidă, atomizată şi dezrădăcinată, nu mai suntem socializaţi în vreo cultură care să ne înveţe cum să mâncăm, aşa cum li se întâmplase bunicilor şi străbunicilor noştri, pe când viaţa avea alt ritm de scurgere. Astfel, apelăm la ştiinţă ca să aflăm cum să mâncăm şi dăm în aşa-numitul nutriţionism: hiper-raţionalizarea mâncării. Masa nu mai este sentiment, apropiere, “coming together”, ci doar o înghiţire de nutrienţi. Convingerea mea pe această temă este că şi-n bucătărie, ca şi-n viaţă, echilibrul e cheia. Voi citi mereu cu interes cărţi şi studii despre nutriţie (recomandare personală Mark Sisson, Primal Blueprint) şi voi avea mereu grijă la ce pun în farfurie: trei mese pe zi, 100-150 grame de proteine la o masă; legume cât cuprinde, cât mai diverse şi mai colorate; două gustări sănătoase pe zi (fructe, nuci, lactate); carbohidraţi cu măsură (momentan, încerc sa mă menţin la sub 150 de grame pe zi) şi dulciuri rafinate doar în situaţii excepţionale. Dar ar fi absurd să refuz o jumătate de porţie de ceva bun gătit de bunica, un pahar de vin în oraş cu prietenele sau cartofii prăjiţi gătiţi cu drag de un bărbat care încearcă să mă impresioneze cu abilităţile lui culinare.
Cel mai util mi s-a părut însă discursul doamnei doctor Simona Tivadar, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice. Doamna Tivadar a combătut foarte convingător dietocraţia care a ajuns să domine discursul public, pornind de la proliferarea a ceea ce dumneai a numit “specia nouă de nutriţionişti” (profi de educaţie fizică, vraci şi alţi urechişti). Ne-a povestit într-un limbaj nepretenţios principiile nutriţionale după care funcţionează corpul uman: omul funcţionează cu glucoză şi oxigen. Astfel, corpul nostru are nevoie de combustibil din patru în patru ore. Desenul doamnei doctor cu ce înseamnă o farfurie corectă mi s-a părut simplu şi direct: jumătate din farfurie legume şi zarzavaturi (alternanţa e de dorit), un sfert proteine, un sfer carbohidraţi. Personal, prefer ceva mai puţini carbohidraţi şi înlocuirea lor cu alimente cu valoare biologică mare şi săţioase: nuci, avocado, etc.
Discursul preferat al Corinei a fost cel al doamnei Simona Tivadar, medic în diabet și boli de nutriție. foto: clickpoftabuna.ro
Mergând dincolo de farfuria propriu-zisă, Dr. Florin Bălănică a adus în discuţie secretele celor mai longevive comunităţi din lume: bărbaţii din provincia muntoasă Barbagia din Sardinia şi femeile din arhipelagul japonez Okinawa. Văzând exemplele, amicul alături de care am chibiţat între discursuri mi-a şoptit inspirat: normal că trăiesc mult, sunt atât de departe unii de ceilalţi, zero stres de la sexul opus J Mai serios însă, se pare ca longevitatea se asociază cu alimentaţia neprelucrată şi simplă (peşte şi legume în Japonia, carne de oaie, lactate şi pâine făcută în casă în Sardinia), cu mesele tihnite, în familie, cu respectarea mesei ca ritual de apropiere între oameni, cu activităţi fizice moderate, respect pentru familie şi bătrâni şi contribuţii aduse comunităţii.
Am plecat de la Think Food mai inspirată şi mai curioasă, mai împăcată cu alegerile mele culinare, fiind din nou convinsă că echilibrul este cheia şi-n farfurie, şi dincolo de ea.
