Și eu, ca mulți dintre voi, îmi imaginez primele mele dăți în activități noi ca pe succese totale! Îmi trece prin cap să mă dau cu skateboardul? Cu siguranță aș arăta beton pe Calea Victoriei. Sau poate aș vrea să fac niște piruete pe role în skatepark? Toată lumea s-ar uita la mine. Ori, la vreun party, m-aș arunca cu mișcări de brakdance pe podea în timp ce oamenii se-adună în jurul meu și-mi fac galerie? Absolut, ar fi fascinați! Realitatea însă ne arată mereu că lucrurile stau diferit și, de obicei, cu mult mai rău decât proiecțiile noastre. Așa am pățit și eu când am mers prima dată cu bicicleta prin Amsterdam.
”Hai, măi, să mergem prin oraș și-apoi ieșim pe-un drum de țară spre morile de vânt.” Cu propunerea asta a început ziua în care aș fi putut să-mi pierd viața sau, oricum, să mă accidentez grav. Nu exagerez cu nimic când spun că aș fi putut să dau în primire: când treci cu bicla printr-o intersecție a două bulevarde mari în care mașinile circulă ca la balamuc, ai toate șansele să crăpi.
Până la vacanța aceea mai mersesem pe bicicletă, dar de prea puține ori ca să mă consider măcar sigură pe ceea ce fac. Numai că, luată de val- toată lumea merge cu bicla prin orașul ăla – și inspirată de prietenii mei care se țineau bine pe două roți, am simțit că prind curaj că doar, vorba aia, orice e ca mersul pe bicicletă și nu se uită niciodată, inclusiv, ei bine, mersul pe bicicletă.
La centrul de închiriere am cerut o bicicletă pentru copii să fiu sigură că totul va fi bine. Nici măcar copiii nu mergeau pe așa ceva și cei doi care erau lângă mine la momentul ăla au izbucnit în râs, râsul ăla de ”ce fraieră e asta”. I-am ignorat, la fel și faptul că tipul de la centru mi-a adus bicla dintr-un depozit, plină de praf, probabil că nimeni n-o mai folosise de ani de zile. Nu-i nimic, venisem eu și eram gata să-i fac rodajul.
Azi, dacă ar fi să aleg o biclă, probabil că aș lua una de aici. Un Romet WIGRY 3 e ce mi-ar prinde bine. Însă sunt o mulțime de alte modele cool, de mici dimensiuni, ușor de manevrat, fix ce trebuie pentru un începător într-ale pedalatului. În plus, aș atașa biclei mele un portbagaj mare, în care să încapă de toate – de la merinde pentru un picnic în cel mai pur stil franțuzesc – brânzeturi, crackers, vin rose și, neapărat, față de masă în carouri – până la tot felul de piese de schimb pentru biclă în cazul în care s-ar întâmpla neprevăzutul și-ar fi nevoie să intervin sigură pe mine și pe ceea ce fac astfel încât să am călătorii sigure și lipsite de griji.
Am pornit cu toții regulamentar pe pistele de bicicletă și-am mers fără nicio problemă până când am ieșit pe marile artere are orașului. Aici a început bâlciul! Mi se spusese la centru că atunci când vreau să frânez trebuie să duc pedala în spate și cam atât. Nu aveam niciun fel de frâne pe ghidon și, cu toate astea, indicațiile păreau la mintea cocoșului. N-a fost așa!
În prima mare intersecție, în loc să frânez, am accelerat. Tot ce știam că trebuie să fac îmi fusese parcă șters cu buretele din minte, nu mai reușeam să mă coordonez nicicum. Am trecut cele 2 benzi late cât zilele de post ca cuțitul prin pâine, cu mașini care claxonau și cu inima mea cât un purice, ce fac, de ce nu mă opresc, Vasile, ai luat-o razna complet? A urmat, evident, o vale. Aici n-a mai trebuit să fac nimic, bicicleta a zburat în voia ei. Când am văzut ușa unui magazin deschisă pe partea mea dreaptă am știut că asta e salvarea mea: intru acolo sau dau colțul.
Așa că, în mod deliberat, ca să îmi salvez viața, am ținut ghidonul drept, mi-am făcut cruce cu vârful limbii pe cerul gurii, și-am plonjat pe ușa aia de zici că-mi luam startul la Formula 1. Am bușit un frigider cu băuturi de tot felul, am dărâmat o găleată cu lalele de lemn și m-am prăbușit cu bicla peste niște produse aranjate ca la carte. Când m-am ridicat, mi-am dat seama că eram într-un minimarket. Toată lumea scăpase cu viață!
Mi-am cerut scuze pentru deranj, am aranjat ce era de aranjat, mi-am luat bicicleta și-am ieșit în strada pe care mă așteptau râzând cu gura până la urechi prietenii mei și cetățeni îngrijorați și responsabili care mi-au zis, pe bună dreptate, că dacă nu mă pricep, s-o las baltă. Am mulțumit pentru recomandări, am încălecat pe șa și cu fusta sfâșiată și ciorapii rupți în urma impactului, am pornit, cu tot cu julituri, mai departe în călătorie, să văd morile de vânt din afara orașului. Doar pentru asta plecasem!
În ciuda istoriei acum amuzante de care îmi aduc aminte de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, nu te urca pe bicicletă în trafic dacă nu stăpânești mersul pe bicicletă și ai mereu grijă de tine cu protecții care să te țină integru fizic. Când ești pe străzile orașului ești participant în trafic ca toți ceilalți, trebuie să știi regulile, să le respecți, să fii responsabil și conștient de ceea ce faci.
