Distanța dintre aeroportul din Atena și centrul orașului e de vreo 45 de kilometri. După ce am verificat cum pot ajunge până la hotel cu mijloacele de transport, am ajuns la concluzia că e prea mare bătaia de cap și, în plus, costul unei călătorii e de vreo 10 euro, în vreme ce taxiul e 40 de euro. Iar cum eu călătoream alături de alți doi oameni, varianta din urmă a fost la îndemână. Însă nu am așteptat să ajung la Atena ca să iau un taxi, ci mi-am rezervat unul chiar din București. Cum am făcut asta?
Simplu! Am folosit aplicația Welcome Pickups care a fost o experiență super plăcută. Am dat de aplicația asta din întâmplare, în timp ce căutam o variantă prin care să am parte de un transfer simplu și ușor de la aeroport la hotel. Mi-a fost un pic teamă că nu eram sigură dacă merge cu adevărat sau nu, dar după ce am citit câteva recenzii, am plătit cu cardul cei 38 de euro și am așteptat continuarea.
Imediat am primit pe mail confirmarea plății și factura in-voice, apoi numele șoferului care urma să ne ia și numărul de telefon. Informațiile au venit, din nou, pe mail și, de data asta, și pe telefon sub formă de SMS. Thodoris, șoferul nostru, a fost acolo la ora stabilită, cu plăcuța cu numele meu, chiar dacă noi am întârziat 20 de minute din cauze administrative (vamă, bagaj, drum lung de la poarta la care a oprit avionul până la ieșirea din aeroport).
În mașină ne-a așteptat pe fiecare cu câte o sticlă de apă plată și un welcome bag, adică o plasă din pânză topită cu harta Atenei înăuntru. Ne-a ajutat cu bagajele, mașina a fost super curată, a condus impecabil și ne-a povestit despre Atena tot ce am vrut să știm mai ales că în seara precedentă, când am făcut rezervarea, am primit o serie de întrebări despre vizita noastră: dacă e prima dată, ce am vrea să vedem, cât stăm, ce informații ne interesează.
Am repetat figura și la plecare, când am făcut rezervarea și plata pe aplicația de pe telefon față de prima dată când am făcut-o pe desktop. De data asta l-am primit pe Themistoklis care a fost la fel de simpatic, care a venit cu 20 de minute mai devreme decât ora stabilită și, pentru că și noi eram gata, a decis că e suficient timp până la aeroport așa că ne-a făcut o surpriză și ne-a dus să vedem marea. Singuri nu am ajuns acolo pentru că e destul de departe de oraș, am reușit s-o vedem de pe Acropole și de pe dealul Lycabettus și am rămas cu mulțumirea că e mai bine decât deloc. Însă Themistoklis ne-a ajutat să bifăm și partea asta așa că am fost super bucuroasă.
Încă o dată, experiența a fost impecabilă, atât datorită serviciului excelent și șoferului bun și simpatic, cât și jovialității lui și disponibilității de-a povesti câte-n lună și-n stele. Grecii sunt vorbăreți și comunicativi și dacă ești în aceeași stare de spirit poți afla o mulțime de lucruri interesante. În plus, fiecare grec de care am dat știa câte un român, așa că se lega foarte ușor conversația.
Îți recomand Welcome Pickups, serviciu care există și-n alte orașe din lumea asta, ca Barcelona, Paris sau Amsterdam, pentru că e eficient, ușor de folosit și scapi de bătaia de cap a transferurilor care, făcute pe cont propriu, s-ar putea să fie mai complicate.
2 comments
Hello and thank you for this amazing review! This means so much to us and we know our drivers will be pleased to read it as well! Best, Welcome Pickups Team
You are welcome! Thank you for the good experience I had. 🙂