Artisti si public in Romania

by Andreea

Pe 17 iunie, la Grand Cafe Van Gogh in capitala, The Model, Gojira, Vania, Thornado, Bogdan, Brazda lui Novac, Yvat, Tomasan, VRT, Aeromaschine si Victor M s-au intalnit sa discute despre starea scenei de muzica electronica non-mainstream din Romania. Dialogul a fost moderat de Alex Rosu, la initiativa Burn, si a cautat sa afle cum poate evolua aceasta scena.

Concluzia a fost ca scena de muzica electronica nu este organizata si ca, asemenea altor domenii, nu beneficiaza de un sistem functional in care lucrurile sa se desfasoare cu usurinta. Fie ca este vorba de impresari, agenti de booking, promoteri, PRi, organizatori de evenimente, senzatia unanima este ca lucrurile se intampla mai degraba dupa ureche, lipsa de profesionalism ai tuturor celor sus-mentionati dand nastere unei scene nesigure, care nu stie cu exactitate care este cadrul in care se desfasoara si nici cine sunt si unde se afla cei pentru care performeaza.

Cu toate astea, nu neajunsurile administrative mi-au atras atentia in toata aceasta discutie, ci felul in care unii dintre participantii la discutie percep relatia dintre ei si publicul lor. Atitudinea lor vizavi de public este una ambivalenta. Pe de-o parte, il respecta pentru ca plateste bilet ca sa vina la show-urile lor. Pe de alta parte, unora dintre ei li se pare ca publicul nu este suficient de educat sau de inteligent ca sa inteleaga ce fac ei pe scena. Pe scurt, lipsa de background muzical al publicului, il determina pe acesta sa fie mereu in numar redus. Din punctul meu de vedere, intelegerea raportului dintre artist si public in aceasta maniera este una pierzatoare pentru ca se bazeaza pe o atitudine despre care, personal, cred ca sta la baza proastei inetractiuni generale dintre oameni, dispretul.

Eu cred ca principala functie a artistului (fie el muzician, scriitor, pictor, actor etc.) este sa isi faca cunoscuta arta. Fiind un domeniu subiectiv, arta place sau nu place spectatorului daca rezoneaza sau nu rezoneaza cu trairile sale. Cel mai simplu exemplu il putem gasi in filmul “Pretty Woman” atunci cand Richard Gere o duce pe Julia Roberts la opera. Va amintiti ca majoritatea publicului se uita batos la ceea ce se intampla pe scena, urmareste cu seriozitate spectacolul. Julia Roberts se intinde pe marginea balconului, isi pune barbia pe podul palmei si plange. Cred ca scena asta surprinde foarte bine mesajul ca arta trebuie sa miste la nivel sufletesc si pe reverberatia la acest nivel se bazeaza like-urile si dislike-urile noastre atunci cand vedem un film, citim o carte, ascultam o muzica. Arta trecuta prin filtrul mental tine mai degraba de spatiul criticii, insa asta e déjà un alt palier. La nivel prim, relatia dintre artist si public se bazeaza pe feeling.

Deci, sa spui ca publicul tau nu intelege ceea ce tu faci pe scena fiindca nu e educat este o problema falsa si cred ca n-ar trebui sa existe. Dimpotriva, cred ca artistul trebuie sa isi doreasca ca publicul sau sa fie format din tot felul de oameni, cu tot felul de gusturi, trebuie sa isi doreasca, in esenta, ca ceea ce face sa ajunga la cat mai multa lume si, cu fiecare prezenta pe scena, sa spere ca oameni noi il vor asculta si, poate, il vor si placea. Cred ca artistul nu trebuie sa faca judecati de valoare la adresa publicului sau, mai ales pentru ca fara acest public ceea ce ei fac nu ar exista. Niciun act artistic nu exista fara audienta.

Eu scriu. Cand scriu un text, nu ma intereseaza profilul celor care urmeaza sa-l citeasca. Principala mea preocupare este ca, oricine l-ar citi, sa inteleaga despre ce e vorba. Deci, atunci cand imi construiesc textul, am grija sa ma exprim ingrijit, clar si, mai ales, simplu. Simplu in sensul in care cred ca intelegerea unui text nu depinde neaparat de folosirea unor cuvinte (in definitiv, exista dictionare), ci de felul ordonat in care reusesc sa asez ceea ce gandesc pe hartie, deci, in final, sa transmit, cu succes, ideea pe care o am in minte. Cand faci ceea ce faci cu bucurie si cu focus exclusiv pe produsul final pe care il vei livra, lucrurile nu au cum sa nu iasa bine. Dimpotriva. Dar cand atentia ta se disperseaza si in munca, si in gandul ca ceea ce faci oricum nu va fi priceput de prea multi, atunci exista sansa reala ca ceea ce gandesti sa se transforme in realitate.

Cred ca artistii, de orice natura ar fi ei, au pozitia privilegiata ca se pot adresa unor multimi. Cea dintai bucurie a lor ar trebui sa fie ca pot sa se faca vazuti si ascultati. Daca ei cred cu sinceritate in munca pe care o fac, vor crede si altii. Cea dintai preocupare a artistului ar trebui sa fie impartasirea muncii sale cu ORICINE isi doreste sa intre in contact cu ea, indiferent de background-ul educational, social, cultural al ascultatorului. Sa nu uitam ca, in definitiv, ceea ce suntem nu este, pana la o varsta, produsul alegerilor noastre, ci mai degraba a sansei cu care ne-am nascut in anumite locuri si-am crescut in anumite contexte.

Plecand de la aceasta intelegere cinstita si bazata pe prietenie in relatia artist – public, toate lucrurile au sa evolueze cu bine.

Later edit: Unii dintre cititori si-au exprimat parerea de rau de a nu fi fost la intalnire. Mentionez ca intalnirea nu a fost publica, ci in cadru restrans.

0 comment

You may also like

0 comment

Stefan June 21, 2010 - 5:22 am

Sunt de acord cu ce spui despre artistii.

Insa aceia de care vorbesti sunt artistii oldschool, artistii de dragul artei (si o zic fara nici o conotatie negativa/pozitiva). Nu ii poti numi pe toti cei care au gig-uri muzicale artisti de dragul artei, la fel cum nu sunt artisti toti cei care scriu literatura sau sculpteaza. Ei sunt, fara indoiala creativi, insa multi o fac pt alte motive decat arta de dragul artei, printre care si recunoasterea (financiara sau de alta natura).

Atunci cand artistul nu e simplu artist, ci are nevoie si de participarea sau de banii publicului relatia lor incepe sa se perverteasca.

Reply
Mihai June 21, 2010 - 6:31 am

Stefane scuza-ma ca incep asa dar cati ani ai ?

N-am timp de mega explicatii dar artistul tre sa exube o valoare – acea valoare se traduce in cineva care e dispus da dea pe ea un ban, sa bea o bere sau sa-si miste posteriorul ca sa-l vada..

Simplu artist de care zici tu e din cartea de literatura clasa 8-a.

Reply
Andreea June 21, 2010 - 6:36 am

@ Mihai: intervin, daca imi permiti, pentru ca il stiu pe Stefan si inteleg la ce se refera; el spune ca am folosit cuvantul artist poate in mod fortat fiindca artistul nu numeste pe oricine indeplineste un act artistic, ci folosim cuvantul artist atunci cand denumim pe cineva cu trasaturile enumerate de Stefan. dar eu ma refeream in termeni generici ca sa nu numesc de fiecare data muzicianul, scriitorul, pictorul etc. asa ca i-am zis, simplu, artist. 🙂

Reply
Vilda June 21, 2010 - 8:22 am

Eu nu sunt de acord cu imaginea artistului care nu se ” perverteste” cu banul. Artistul ca si medicul si functionarul public au o meserie din care trebuie sa se intretina. Deci banul pentru artist e bun. Il invata sa cearna mizeriile mediocre de arta adevarata ( a se citi un produs cu un mesaj de valoare ). Artistii nepervertiti sunt de cele mai multe ori niste frustrati care in adancul fiintei lor pure isi doresc ca arta lor sa vanda iar ei sa fie acoperiti nu doar de gloria revistelor de specialitate( asta in cazul fericit in are gloria asta exista).
Arta nu e o abstractiune secreta ci una care isi cere public.

Reply
Stefan June 21, 2010 - 10:22 am

@Mihai: ok.

@Andreea: inteleg ce ai scris, si cred nu ai fortat cuvantul artist in text.

Artistul pe care eu l-am numit (impropriu) “old-school” ar creea ce simte el ca e frumos si creativ si bun si ar astepta cu nerabdare sa vada cui ii place ce face el. S-ar bucura daca ar avea un public de 5 oameni, pentru ca nu isi masoara cantitativ valoarea creatiei.

In schimb majoritatea artistilor (cu sensul din limbajul curent) au de fapt o meserie/un business in piata de entertainment, mai mult sau mai putin nisat/a. Fiind in aceasta pozitie (ofertantii pe o piata) masura succesului sau a fericirii lor nu se mai masoara strict calitativ (in cat de personal si intim si in concordanta cu valorile interioare a fost actul creativ) ci cantitativ, (in nr de spectatori, nr de gig-uri, nr de expozitii, etc.)

Acum ce spui tu este ca artistii de la discutia aceea sunt cu curu-n doua luntre: pe de o parte vor sa faca muzica care le place si sa fie cu adevarat artistici, dar cand vine vorba sa isi masoare fericirea, o masoara cantitativ, in cat de putini oameni ii asculta sau ii inteleg sau ii cumpara pe iTunes.

@Vilda: Online tonul vocii care a dictat un text e mai greu de transpus. “Pervertirea relatiei artist-public” inseamna doar ca relatia se schimba atunci cand artistul face arta pt un public (pe care il poti numi si client), sau cu gandul la public in loc sa o faca, si apoi sa se mire si el de ce public a atras. Creativitatea are o cerere in piata si deci atata timp cat cineva o produce si altcineva o vrea, are un pret. Cine ar sustine altceva ar fi ridicol.

In fine, nu cred ca ai dreptate ca arta trebuie musai facuta pt un public. Exista multa arta creata fara sa aiba un public la acel moment, dar cu trecerea timpului ea a devenit mai relevanta sau mai apreciata. Dupa cum zicea si Andreea arta este o experienta personala a individului care o vede/aude/simte/gusta. Publicele de acum 150 de ani aveau complet alt sistem de evaluare a frumosului decat avem noi azi. Deci e ok sa exista si arta ca abstractiune secreta neinteligibila.

Reply
Cosmin June 21, 2010 - 7:38 pm

Am inteles sensul articolului tau dar tot raman la parerea ca mare parte din frumusetea “meseriei” de artist sta in libertatea pe care altfel poate nu o ai. Altfel zis, sa-i lasam pe ei sa decida ce si cum fac.

Plus ca nu poti sa compari un text jurnalistic cu o bucata de muzica sau cu o pictura sau cu alta opera de arta. Normal ca scopul tau atunci cand scrii un articol e ca toti sa-l inteleaga, (asa se si cere!) pe cand artistul are libertatea sa faca ce vrea cu opera lui.

Oricum, artists are over-rated iar cuvantul de artist e hiper-abuzat – ce naiba conteaza cum te intitulezi, conteaza mai mult ce faci. Eu dac-as fi artist nu mi-as zice artist oricum 😉 Bine ca nu-s! Ah da – imi place artistul old-school descris de Stefan mai sus. Artistul new-school e adaptarea celui old-school la ultra-capitalism si e in regula asa. Si apropo de curu-n doua luntre, mi-am adus aminte de vorba lu’ Vexx: ori cu p**a-n p*z*a, ori cu sufletu-n rai 🙂

Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: