Cine a venit vreodată la mine acasă știe că în baie am produse cosmetice cât pentru zece oameni. Mă refer aici la gelurile de duș, cremele de corp și alte cremuțe fără de care viața mea ar fi cu mult mai simplă. E un obicei pe care l-am preluat de acasă pentru că acolo aveam mereu de unde alege când venea vorba de igiena mea. În fiecare zi din săptămână, m-aș fi putut spăla cu un alt duș gel, dacă aș fi vrut.

Însă, în vara anului trecut, am plecat într-o vacanță cu un băiat care a adus cu el pentru igiena personală un burete și un săpun. Inițial am zâmbit: cine mai folosește săpunul în loc de duș gelul la sticlă, cu pompiță, cu mult mai practic? Apoi am avut un fel de revelație și mi-am dat seama că el se spală mai bine decât o fac eu. Cum vine asta? Păi, el uda buretele, apoi dădea cu săpun pe el și se spăla cu simț de răspundere, buretele curăța ca la carte.

Eu, în schimb, puneam săpun lichid în palmă și mai degrabă îmi mângâiam pielea decât s-o curăț așa cum trebuie. Sigur, când spun ”așa cum trebuie”, mă refer la vigurozitatea mișcării, că nu e ca și când aveam mizeria pe mine de trei degete. Dar de la această întâlnire de obiceiuri diferite mi-am adus aminte că, odată, săpunul și buretele erau suficiente. Cum naibii am ajuns să am o colecție interminabilă de duș geluri și creme?

Așa că, la începutul acestui an, am luat trei măsuri simple și eficiente ca să îmi ușurez igiena, să nu mai arunc banii pe prostii și, deci, în cele din urmă, să fac și economie.

Săpunul și buretele

Mi-am cumpărat trei săpunuri: unul pentru corp care stă la duș, unul pentru mâini care stă la chiuvetă și încă unul pentru mâini, dar pentru chiuveta de la bucătărie. Mi-am luat un burete clasic, un burete mănușă și o perie cu păr sârmos. Cam așa arată acum produsele cu care mă spăl pe corp. Sigur, mai am duș geluri cu pompiță, că trebuie să le termin, însă nu am mai cumpărat altele noi de aproximativ 3 luni. Mă simt foarte bine, ca și când mi s-a luat o povară de pe umeri, poate că sună ca o prostie, însă sentimentul simplificării e real. Următorul pas e să folosesc săpunul și pentru păr.

Există acest site foarte interesant, Quora, unde poți afla răspunsuri de la specialiști la întrebări din cele mai diverse domenii. În fine, cineva întreba la un moment dat care e treaba cu săpunul, cu duș gelul etc. Răspunsul specialistului a fost că, în esență, toate sunt săpun, dar sub diverse forme. A fost al doilea moment de tip ”aha” pe care l-am avut. Tot acolo am citit despre mărturii ale oamenilor care de ani de zile folosesc doar un săpun pentru toată familia și e în regulă așa (singurii care mai aveau probleme erau părinții cu copii adolescenți care-și doreau să încerce tot ce e nou pe piață).

Laptele pentru demachiere Doina

În urmă cu un an și jumătate am ajuns în salonul de cosmetică al Elenei Miron despre care am să scriu în curând un text mai amplu. Ei îi datorez faptul că am scăpat de acneea cu care m-am confruntat toată adolescența și tinerețea mea. Acum, la 30 de ani, pot să spun că am, în sfârșit, o față curată. Nu vă imaginați că mi-am făcut cine știe ce procedee, nicidecum. Însă Elena e pur și simplu acel gen de om dăruit care înțelege cum trebuie să lucreze și care vindecă aproape orice tip de acnee. Am văzut cazuri mai grele decât al meu și după ce a trecut ea p-acolo, a părut că omul respectiv n-a avut niciodată probleme cu tenul.

Datorită ei am aflat că o curățare simplă e suficientă pentru un ten sănătos. Imaginați-vă că și-n sectorul ăsta am avut creme, soluții și loțiuni cât alte femei într-o viață. Ea mi-a spus însă că orice produs de curățare, aplicat corect, e eficient, atunci când am întrebat-o ce demachiant ar trebui să îmi iau. Așa că mi-am luat celebrul lapte Doina, marca românească atât de familiară, care îmi aduce aminte de copilărie, pentru că și mama o folosea. Are aceeași textură consistentă dintotdeauna și, în plus, poate fi folosit și ca cremă de corp, ceea ce, firește, e grozav.

Piatra ponce pentru călcâie

Și la departamentul picioare curate m-am complicat multă vreme cu produse de tot felul în ideea că pentru a le avea puse la punct trebuie să investești mult timp. Evident, majoritatea produselor au ajuns să rămână nefolosite pe marginea căzii pentru că cine are chef de ritualuri complicate în fiecare seară? Eu, una, nu. Cu atât mai mult cu cât merg lunar la pedichiură, din cauza unghilor și bătăturilor de la degetele mari care îmi dau bătăi de cap când cresc.

Cea mai nouă pedichiuristă la care merg mi-a zis însă că piatra ponce e suficientă, că, dacă la sfârșitul fiecărui duș, îmi frec tălpile cu ea, împiedic pielea să se întărească. Bine, bine, zic, dar cu ce creme să combin piatra asta? Cu niciuna, mi-a spus ea. Piatra e suficientă. Și, cel mult, pentru hidratare, să îmi dau apoi cu cremă. Evident, cu laptele Doina, în cazul meu.

Concluzie

Sunt schimbări mici, unele la mintea cocoșului veți spune, dar pentru multă vreme și în departamentul ăsta îmi creasem o serie de automatisme pe care le luam ca atare. Poate că nevoia de simplificare e o modă sau poate, cu adevărat, ea vine ca o nevoie din interiorul tot mai multor oameni de a nu-și mai bate capul cu toate nimicurile, de a cheltui banii pe lucruri sau experiențe mai semnificative și de-a nu mai face din activitățile banale, precum igiena, mâncarea, sportul, un capăt de țară pentru care ne pregătim cu sentimentul că urmează să facem o călătorie pe Marte.

Tu la ce ești dispus să renunți în sectorul ăsta?