Moderatorul ca om de ştiinţă: “Dar moare până la urmă, da?”

by Andreea Vasile

Mantra moderatorului de la televiziunile de ştiri: dacă (n.red. subiectul) nu moare de bună-voie, pregăteşte-te să-l omori cu mâna ta.

A avut Mircea Lucescu accident. Hell broke loose!

*

În facultate (n.red. Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti), majoritatea lucrărilor pe care le-am scris veneau să confirme sau să infirme o ipoteză de la care plecam. Îmi stabileam ipoteza şi pe urmă cercetam, în teren, iar cu informaţiile adunate şi interpretate puteam să spun dacă bănuiala mea, pe şleau fie spus, a fost ori nu adevărată. Sigur, unii puteau fi hoţi şi conduce cercetarea într-o aşa direcţie încât ipoteza lor să fie confirmată (deşi n-am înţeles niciodată de ce făceau asta că nimeni nu le dădea notă mai mare întrucât toată operaţiunea şcolărească avea în esenţă un obiectiv mai important decât aflarea adevărului: să înveţi să gândeşti critic, să îţi stabileşti parametrii de lucru, să te ţii de o pistă, să aduni informaţii, să ştii de unde să le aduni, să le interpretezi etc. Asta e cercetarea). Cam aşa fac şi moderatorii de ştiri de televiziune. Să vă explic.

*

Mircea Lucescu a făcut accident. Burtiera e plină cu titluri apocaliptice. Chiar dacă omul a fost grav rănit, dar e bine, la spital, sub investigaţii, deh, maşina lui e harcea-parcea, e evident că nici el nu e apt să alerge 100 de ture de stadion, dar nici lângă doamna cu coasa nu stă-n aşteptare, titlurile aruncă cu termeni precum “critic”, “grav”, “descarcerare”, “fisurat” etc. Şi-apoi vine cuvântarea moderatorului care în discuţii cu medici care nici măcar nu se ocupă de cazul cu pricina, ba chiar vin de la alte specializări (de pildă România Tv a contactat-o telefonic pe Monica Pop, director al Spitalului de … Oftalmologie) începe şi-şi pune întrebările: “Deci, cât de grav e?”. Medicul explică pe baza celor auzite şi de el la tv despre starea pacientului (lăsăm metoda ghicitului la o parte, revin la ea cu altă ocazie) că omul îşi va reveni, că procedura are etapele a,b,c, că o să fie bine. Moderatorul nu se lasă: “Deci e grav, nu? Sună grav! Explicaţi-ne cât de gravă este, cu adevărat, situaţia”.

Orice răspuns ar primi, pozitiv sau în stand-by (tip “nu pot să mă pronunţ acum, să aşteptăm să treacă operaţia şi vorbim mai multe pe urmă”), moderatorul e ca un om de ştiinţă-hoţ care trebuie să smulgă din gura adevăratului specialist confirmarea ipotezei de lucru: “X a avut accident, maşina e zob, omul are plămânul perforat, deci pa şi pusssssi”. Pe acel “pa şi pusssiiiiii” îl vrea el, chiar şi-aşa, aruncat la mişto, confirmat.

Într-un caz ca ăsta, pe moderatorul de televiziune de ştiri nu-l interesează procentul pe care îl are un pacient să-şi revină, ci procentul pe care-l are să moară.

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: