Pe 16 august 2010, din cauza unui scurtcircuit la o instalație electrică improvizată, secția de neonatologie de la Maternitatea Giulești din București lua foc. Șase bebeluși au murit, iar cinci au rămas cu urme adânci. E povestea reală care a stat la baza lungmetrajului ”Scurtcircuit”, regizat pe Cătălin Saizescu, pe care l-am văzut în acest weekend la cinematograf și de la care, în cele din urmă, am ieșit din sală. Îți spun imediat de ce!
Incidentul oribil de la Maternitatea Giulești e doar una dintre poveștile din acest film, cea principală, în jurul căreia se întâmplă o mulțime de alte micropovești: despre improvizații, despre nepăsare, despre lipsă de proceduri, despre încropeală, despre lipsa de empatie, despre lipsa de emoții, despre ușurința cu care facem business pe seama întâmplărilor din viața copiilor noștri. Pe scurt, în jurul incendiului se strânge o parte din tot ceea ce merge prost în România.
INSTALAȚIA ELECTRICĂ IMPROVIZATĂ
Filmul începe cu întrebările procurorilor pentru șeful serviciului tehnic și electricianului care făcuse instalația improvizată. Aflăm că spitalul nu mai beneficiase de o revizie generală din 1978, de când fusese construit, și că instalația electrică fusese cârpită ultima dată în 1999. Vedem pe pereții secției de neonatologie afișe pe care scrie: ”La scoaterea ștecherului țineți de prize. Pericol de ardere a aparatelor și de electrocutare. Vă mulțumesc!” Din cauza suprasolicitării, priza a luat foc și, de acolo, incendiul.
Georgiana Saizescu a jucat-o în film pe asistenta Florentina Cîrstea
PERSONAL MEDICAL INSUFICIENT
La vremea respectivă, din cauza crizei economice, sistemul medical, și așa redus, suferea de o nouă ”tăiere” de personal. Așa se face că-n ziua incendiului, la Maternitatea Giulești, asistenta Florentina Cîrstea avea grijă singură de întreaga secție. A fost scoasă țap ispășitor după incendiu, a executat doi ani de închisoare și va plăti toată viața despăgubiri imense alături de managerul de atunci al maternității. Un sistem sanitar bolnav a tras după el șase vieți, părinți care și-au pierdut copiii și o asistentă care a avut neșansa de a fi de serviciu când s-a întâmplat tragedia și care e marcată pe viață, de asemenea, de toate astea.
Legea susținea că asistenta Florentina Cîrstea trebuia să mai aibă ca ajutoare două infirmiere, însă reducerea de personal de la acea vreme nu permitea, evident, angajarea aceasta. Pe scurt, legile prost făcute care s-au dat cap în cap au făcut, de asemenea, posibilă tragedia: nu s-a găsit nicio soluție pentru angajarea unor oameni în maternitate pentru că nu se ”pupa” cu ce spuneau actele normative.
Maruca Băiașu e în film o adolescentă de 15 ani care rămâne însărcinată și naște prematur la Giulești
PĂRINȚI FĂRĂ EMPATIE, ADOPȚIA CA BUSINESS ȘI O LEGE A ADOPȚIILOR IMPOSIBILĂ
Doi adolescenți devin părinți la numai 15 ani. Părinții lor gestionează oribil din punct de vedere emoțional și uman situația și, în cele din urmă, decid să dea nou născutul spre adopție. Adopția se discută foarte franc, iar candidații la rolul de părinți vorbesc pe șleau despre ce vor și ce pot oferi: un copil caucazian (nu țigan, nu bolnav), bebeluș (cine vrea copii mari?), pentru care pot da 25.000 de euro (dacă nu le convine oferta, se duc și găsesc pe altcineva).
Problema de fond de la acea vreme era o lege a adopțiilor extrem de dificilă (în 2016 ea a fost schimbată, dar nu neapărat îmbunătățită, cu scopul de a scădea timpul de adopție la jumătate) prin care un copil putea fi adoptat în cinci ani. Multă birocrație, multe bețe-n roate, deci un context perfect pentru ca un astfel de proces să se transforme într-o afacere de vânzare-cumpărare, așa cum vei putea să vezi și-n film.
Afișul filmului Scurtcircuit
DE CE AM IEȘIT DIN SALĂ?
Filmul m-a afectat și mi s-a făcut rău fizic. E o reacție firească la niște lucruri care s-au întâmplat lângă tine, în țara în care trăiesc și-n care astfel de lucruri care țin de improvizație, indolență, nepăsare se vor mai întâmpla. E o ruletă rusească să nu fii tu unul dintre cei care nimeresc în viața asta într-o situație absurdă, rod al unui sistem defect, oricare ar fi acesta: educație, sănătate, justiție ș.a.m.d.
În plus, ce mi s-au părut și mai greu de suportat au fost comentariile oamenilor din sală care erau în jurul meu și pentru care, de pildă, situația celor doi adolescenți puși înainte de vreme într-o situație de viață grea a fost rezumată la: ”o curvă căreia îi place să se fută.” Dar, în ciuda supărării mele, mi-am dat seama că oamenii aceștia nu făceau notă discordantă cu credințele multora care ar fi judecat o situație similară, căci, inclusiv în film, la un moment dat, adolescentul se întâlnește cu un prieten căruia îi spune că e îngrijorat în privința iubitei lui. Răspunsul pe care-l primește e ceva de genul că nu trebuie să îți bați capul cu femeile, toate sunt la fel, curve, că-n fiecare seară e bine să te culci cu alta și apoi să scapi de ele.
Vă recomand filmul fiindcă sunt atât de multe paliere acolo încât mi-ar fi greu să le acopăr acum pe toate. Și, cu siguranță, mulți veți fi mai puternici și mai detașați când veți vedea acțiunea. Eu, uneori, am tendința să iau prea în serios și oamenii, și ce fac ei și mă simt profund dezamăgită de comportamentele lor, cu toate că îmi dau seama că nu am nimic de-a face cu ce aleg ei să facă sau cine aleg ei să fie. Și, cu toate astea, e ca și când, imaginându-mi că aș ajunge, din cine știe ce motive, la mâna lor, m-aș gândi, cu toată seriozitatea, că până aici mi-a fost.
Profitul obținut din vânzarea biletelor la acest film va fi donat către Fundația Nadia Comăneci pentru achiziționarea de incubatoare pentru noii născuți în spitalele din România.
