Un weekend în Târgu Mureș și Sibiu

Înainte să încep să-ți povestesc pe unde m-am plimbat și ce am făcut, trebuie să-ți spun că poza de mai sus e făcută-n satul Axente Sever (între Mediaș și Sibiu), în turnul cetății care e acum muzeu. Ca să ajungi unde sunt eu în poză trebuie să urci multe scări și să te apleci de mai multe ori, însă efortul merită pentru că priveliștea e minunată. În plus, ai mai multe clopote și, deși ești rugat încă de la intrarea în turn să nu tragi de ele, să te abții e foarte greu (spune-i cuiva să nu facă un lucru și numai la acel lucru se va gândi pe urmă).

Sâmbătă dimineața am plecat în direcția Târgu Mureș cu un plan clar, să vedem ultimul spectacol în regia lui Bobi Pricop, TEROARE, la Teatrul Național din Târgu Mureș. Despre Bobi Pricop v-am mai povestit după ce, în 2017, am văzut spectacolul ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, apoi am mers și la Craiova să văd un spectacol regizat de el, AUTORUL, iar acum pe acesta despre care îți povestesc. Citește în continuare „Un weekend în Târgu Mureș și Sibiu” →

septembrie 18, 2018 0

UFO: întâlniri de gradul al treilea

Șase oameni care susțin că au fost luați de extratereștri sunt pregătiți să ne spună și nouă, celor care n-am avut șansa asta, ce a însemnat întâlnirea neobișnuită pentru ei și ce am putea învăța și noi din experiența lor. Cei șase vin din toată lumea, au vârste și ocupații diferite și nimic din felul lor de-a fi nu ne transmite faptul că într-o zi se vor întâlni cu extratereștrii.

Oamenii ăștia au fost găsiți de scriitorul rus Ivan Vyrypaev, care e personaj în spectacolul de teatru, dar despre încrengătura prin care el a ajuns să joace într-un fel în propria piesă o să vă vorbească mai bine Ion Caramitru, la final, când apare în pielea magnatului Viktor Rizenghevici, care l-a ajutat cu bani pe Vyrypaev să călătorească ici și colo și să facă interviurile cu oamenii care-au văzut UFO-uri. Citește în continuare „UFO: întâlniri de gradul al treilea” →

septembrie 21, 2017 0

Girl power: Fecioarele noastre grabnic ajutătoare

Septembrie înseamnă că a început o nouă statgiune la teatru. Și asta mă bucură enorm pentru că, așa cum știți, în ultimii doi ani de zile am văzut spectacole cât pentru toată viața. Aseară am luat-o de la capăt cu unul absolut minunat, în regia lui Răzvan Mazilu, ”Fecioarele noastre grabnic ajutătoare”, cu traducere și adaptare după romanul ”Sopranele” de Alan Warner, făcută de Carmen Stanciu. Pentru mine a fost cel mai frumos spectacol de anul acesta alături de ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, pe care l-am văzut la TNB. Îți spun acum de ce.

O gașcă de fete de la un liceu catolic dintr-un orășel din Scoția ajunge în Edinburgh cu ocazia unui concurs de muzică. Excursia asta înseamnă și ocazia ca ele să vadă cum e viața într-un oraș mare, în care ai o grămadă de oportunități și-n care, în același timp, poți intra într-o mulțime de belele, ceea ce ele se pregătesc să facă încă de pe drum. Spectacolul spune povestea tuturor și-a fiecăria pentru că aflăm atât despre relațiile dintre ele, cât și despre lumea interioară a fiecărei fete. Citește în continuare „Girl power: Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” →

septembrie 4, 2017 0

Auăleu: trupa de teatru care te face să te iei cu mâinile de cap

Călătoria mea recentă la Timișoara m-a făcut să realizez ceea ce știam deja intuitiv, dar acum cu mult mai clar: e nevoie să mă mișc mai mult prin țară ca să-i găsesc pe ceilalți oameni care fac chestii foarte mișto. Într-un fel, pentru mine, Bucureștiul a ajuns la un fel de fund al sacului din punctul ăsta de vedere: aceiași oameni despre care scriu aceiași oameni. Simt nevoia unei guri de aer proaspăt.

1154 — Christine Cizmaș în spectacolul ”Mens sana in corporatisto sano” la unteatru în București cu ocazia Zilelor Unteatru. Foto: Adrian Munteanu.

Să vă dau un exemplu: în Timișoara am citit revista Altfel, o revistă gratuită care se găsește prin pub-urile și restaurantele de acolo. Nu mi-a fost cunoscut nici un nume, nici un subiect, iar multe dintre ele erau foarte tari, aș fi scris oricând despre ele. Sigur, înțeleg că ne e familiar ce ne e apropiat, însă eu simt nevoia să-i cunosc și pe alții. Trupa Auăleu, pe care am descoperit-o weekend-ul ăsta la Zilele Unteatru, a fost o surpriză plăcută. Despre ei vreau să vă povestesc acum. Citește în continuare „Auăleu: trupa de teatru care te face să te iei cu mâinile de cap” →

iulie 24, 2017 0

Zilele UNTEATRU: de ce să nu le ratezi?

Toată lumea e la tot felul de festivaluri prin țară și-ți pare rău că n-ai ajuns și tu, în timp ce te uiți la fotografii frumoase pe Facebook cu atmosfera grozavă de la Neversea, Electric Castle sau Untold? Nu-ți face griji pentru că, deși e vară, Bucureștiul se ține tare și pune la bătaie evenimente la fel de mișto pentru zilele caniculare. Unul dintre ele, care e și printre preferatele mele, se numește ”Zilele UNTEATRU”, și va avea loc între 19 – 23 iulie. Citește în continuare „Zilele UNTEATRU: de ce să nu le ratezi?” →

iulie 13, 2017 0

Kepler-438B: locul în care te duci să trăiești când nimeni pe Pământ nu vrea să te-ajute

La o distanță de 470 de ani lumină de Pământ se află planeta Kepler-438B, despre care se spune că seamănă cel mai mult cu condițiile de viață de aici și că, în plus, s-ar putea să găzduiască deja viață extraterestră. Cu un Pământ tot mai secat de resurse și adesea aflat în bătaia de joc a oamenilor, este Kepler-438B un loc în care generațiile viitoare, poate mai conștiente din punctul de vedere al influenței pe care-l avem asupra mediului înconjurător, să-și facă o viață nouă?

De la stânga la dreapta: Mihai Smarandache, Ioana Anastasia Anton și Dan Aștilean reprezintă delegația Malvatiei la ONU. Malvatia e un stat pe cale de dispariție, căci, din cauza încălzirii globale, peninsula a fost acoperită de ape și cei 30.000 de locuitori ai țării au nevoie de pământ nou. Citește în continuare „Kepler-438B: locul în care te duci să trăiești când nimeni pe Pământ nu vrea să te-ajute” →

martie 11, 2017 0

Molly Sweeney vede

Sunt 40 de ani de când Molly Sweeney s-a născut și 40 de ani de când ea nu vede. Lumea ei a fost mereu una tactilă, așa a cunoscut-o și numai asta îi e familiar. Însă acum Molly are șansa să vadă pentru prima dată în viața ei datorită domnului Rice, un medic oftalmolog, odată mult lăudat, dar intrat apoi într-un con de umbră din punct de vedere profesional și care acum are ocazia să arate din nou ce poate.

Noua viață care o așteaptă pe Molly îl încântă în egală măsură și pe Frank, soțul ei, un om care face de toate și nimic, un tip care crede că oricine poate fi cunoscut cu ajutorul cărților, dar care, în realitate, trăiește evenimentele la suprafața lor, fără să înțeleagă vreodată, cu adevărat, ce se petrece în jurul lui. Citește în continuare „Molly Sweeney vede” →

decembrie 8, 2016 0

Refugiul: lumea dincolo de consecințe

Cine ar fi oamenii dacă acțiunile lor n-ar fi sancționate? Dacă am fi liberi cu adevărat, care sunt lucrurile pe care fiecare dintre noi le-ar face pentru că ființa lui profundă dictează împlinirea unor dorințe și-ale unor plăceri care, poate, pot să intervină în libertatea de decizie și de acțiune a altor oameni? Sunt legile, reglementările scrise din lumea noastră fizică, necesare pentru a ține sub control o natură altfel animalică pe care omul o are oricum ca dat, la naștere?

Toate aceste întrebări, și multe altele, stau la baza piesei de teatru ”Refugiul”, scrisă de dramaturga britanică Jennifer Haley, tradusă în română de actorul Ionuț Grama (care și joacă în piesă) și regizată de Horia Suru, unul dintre așa numiții ”creatori din generația nouă”, educat la Cluj. Citește în continuare „Refugiul: lumea dincolo de consecințe” →

mai 28, 2016 0