În două ore începe! Doar nu vă puteam lăsa singuri fără să vă povestesc despre ce-i vorba. Divas Rally este un eveniment exclusiv dedicat femeilor care se-ntâmplă de azi pe mâine pe traseul Bucureşti – Azuga şi care este organizat de Citroen România. Povestea are la bază de-acum celebrul şi anualul Raliu al prinţeselor care are loc pe traseul Paris – Monaco, dar până pun cei de la Citroen la punct şi ruta asta, ne-ncălzim în ţară…
Suntem 9 echipe, pilot şi co-pilot, şi-avem de parcurs 155, 8 km până la destinaţie, hotelul Luxgarden din Azuga. Se pleacă la 10:01 din faţă de la Crowne Plaza Bucureşti, apoi, din minut în minut, până la maşina cu numărul 9, ne tot ducem. Sunt două puncte orare la care trebuie să oprim căci aşa cum am aflat raliul e treabă serioasă, e cu roadbook, cu atenţie şi cu disciplină. Ceea ce cred că mă pune într-o poziţie bună, aia de co-pilot. Deşi nu conduc, n-am permis, înţeleg ce se-ntâmplă în trafic, înţeleg semnele şi dat fiind că sforza e la mine, adică roadbook-ul de 21 de pagini, cred că pilotul se poate încrede în indicaţiile pe care le dau. Aşadar raliul e o competiţie de regularitate cu obiectivul de-a ajunge în timpul alocat în punctele de pe traseu: Crowne Plaza – Snagov Club; Snagov Club – Castel Cantacuzino Buşteni; Castel Cantacuzino – Hotel Luxgarden Azuga. Echipajul cu cele mai puţine secunde ori minute de penalizare e declarat învingător.
Astea-s maşinile cu care mergem, Citroen DS3. Nu că mă pricep, nici mare fană maşini nu-s, dar asta îmi place cum arată, că-i mică şi sportivă şi-am înţeles că bărbaţi din lumea asta se dau la raliuri cu ea.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UvpvlqxyjBI&feature=player_embedded]
Şi-aici o puteţi vedea în interior.
Dacă v-aţi întrebat cine e pilot pe maşina mea, nu ştiu. Cum nu ştie niciuna dintre cele 9 jurnaliste invitate să facă nebunia de azi. Însa ştim că piloţii vor fi: Laura Cosoi, Mihaela Rădulescu, Dana Rogoz, Andreea Pătraşcu, Simona Gherghe, Maria Dinulescu, Daiana Anghel, Roxana Ionescu, Oana Paraschiv. Deci pe una dintre ele va trebui s-o ghidez, să ne ghidăm de fapt s-ajungem cu bine la destinaţie.
Cu cine-am făcut echipă şi cum ne-am descurcat, vă zic mâine când revin acasă.
0 comment
Bravooooooooooo Andreea, iti dorim multa bafta in calitatea de co-pilot si totodata speram sa si castigi (putin probabil :))))))) ) dar faptul ca ai participat la acest eveniment inseamna ca esti oricum o castigatoare (vorbim acum asa ca niste Misss :”important este sa participi…” :)) )
multumesc familiei pentru increderea acordata?! :)))) n-am urcat pe podium, dar ne-am distrat. raliurile de regularitate sunt dure cu timpii, penalizari la abateri cat de mici. dar data viitoare, pentru voi, vom castiga 🙂