Italia iese treptat din carantina impusă de coronavirus: ce înseamnă asta?

by Andreea Vasile

Pe 4 mai, Italia a început să iasă, treptat, din perioada de carantină impusă de coronavirus. Italia e prima țară din Europa care a intrat în carantină și care a avut cele mai severe măsuri în această perioadă, după China, mai ales în zona Bergamo, una dintre cele mai afectate din țară. Adela Mohanu și familia ei locuiesc în această zonă și, la începutul lunii martie, când Italia număra câteva mii de morți, am vorbit cu ea despre situația de acolo. Italia era la începutul unui drum greu. Azi, am revenit la ea, ca să aflu cum a arătat relaxarea din 4 mai pentru familia și vecinii ei și ce urmează, în continuare, pentru Italia, a treia cea mai afectată țară din lume, după SUA și Spania, în ceea ce privește numărul de persoane infectate cu coronavirus, peste 217.000, până la această oră.

Ne-am auzit prima dată la mijlocul lunii martie. România abia intrase în carantină, iar Italia era a doua cea mai afectată țară din lume, cu aproape 3000 de morți. Azi, 9 mai, Italia numără, până la ora asta, peste 30.200 de morți. Cum a decurs toată această perioadă pentru tine și pentru familia ta?

În martie, deja știam că treaba e serioasă. Noi ne izolaserăm, mai ales pentru că fiul nostru cel mic, Mihai, așa cum știi, are o condiție genetică rară, care îl plasează în grupa de risc înalt, din cauza problemelor respiratorii. Evident că nu ne doream să îi aducem acasă un virus respirator potențial letal. 

Află mai multe despre amiotrofia spinală de pe pagina de Facebook pe care Adela a creat-o pentru Mihai și unde oferă mai multe informații despre această condiție genetică.

Din momentul în care am povestit prima oară, epidemia s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă. Am intrat într-o vrie a cifrelor, noi și toți cei din zonă. Stăteam, seară de seară, să ne uităm la comunicatele oficiale și ni se ridica părul pe mâini. Trei mii, patru mii, cinci mii, apoi zece mii de morți și tot așa, până am ajuns aproape la 30.000. Iar persoanele depistate pozitiv au ajuns la peste 200.000. Te amețesc cifrele astea. Am încercat să înțeleg dinamica lor, ce ne transmit ele de fapt și felul în care evoluează, mai mult decât să mă las dărâmată de valoarea absolută, uriașă. Apoi am încercat să le explic celor de acasă, atât cât am putut, care este situația reală și cum pot preveni dezastrul de aici. Asta a fost o luptă destul de anevoioasă, pentru că multora li s-au părut basme. Dar am încercat să dau un sens acestor două luni în care am stat în casă, să le pun în folosul cuiva. 

În rest, viața a fost monotonă. Codrin, fiul nostru cel mare, face în continuare școală online, este ocupat până după-amiaza, soțul muncește de acasă, cel mic vrea atenție și încearcă să o capteze indiferent de cine ce treabă are de făcut, așa că apartamentul nostru s-a transformat într-un haos necontrolat. În care nimeni nu mai are spațiul lui și nici liniștea lui. Paradoxal cum uneori ești mai singur în comunitate, decât în izolare. (râde)

Italia a avut cel mai dur sistem de carantină, după China. În ce a constat acest sistem în zona Bergamo, în care locuiești, în ce au constat măsurile?

A fost un ”stop” general. Ca și când am închis, pentru două luni, planeta. Stop școală. Stop comerț – au mai fost deschise doar supermarketurile, atât. Stop competiții sportive. Stop sport în aer liber (nici măcar jogging sau ciclism de unul singur). Stop plimbări la mai mult de 200 de metri de casă. Stop toate activitățile neesențiale – adică au mai mers la muncă doar cei din industria alimentară și din zona serviciilor strategice, respectiv furnizare de energie, benzinării etc. Stop slujbe la biserică, stop nunți, botezuri, înmormântări (da, morții au fost îngropați, de cele mai multe ori, singuri). Nicio deplasare nu a fost permisă, cu excepția celei la locul de muncă și înapoi (pentru cei puțini care și-au continuat activitatea), pentru eventuale probleme de sănătate și pentru cumpărăturile de maximă necesitate, dar doar pe teritoriul localității de rezidență. 

Amenzile au fost mărite de câteva ori, progresiv. Vă dau un singur exemplu: o bunică a ieșit cu nepoțelul în parc, în condițiile în care accesul în toate zonele publice a fost interzis. A fost amendată cu 1.500 de euro. Decretul prevede și că cei care nu au respectat regulile pot face până la trei luni arest.

Nici nu-ți venea să ieși din casă, pentru că în toate intersecțiile mari au fost amplasate filtre ale forțelor de ordine – au fost angajate absolut toate forțele naționale, de la poliție, carabinieri, poliție locală, militari și chiar patrule de la Garda Financiară, cu atribuții de control.

Cel mai greu a fost să nu putem ieși la plimbare. Să stai în casă, între patru pereți, săptămâni în șir, mai ales pentru copii, este foarte apăsător

Care au fost cele mai dificile măsuri, așa cum le-ai simțit tu?

Cel mai greu a fost să nu putem ieși la plimbare. Să stai în casă, între patru pereți, săptămâni în șir, mai ales pentru copii, este foarte apăsător. Din fericire, noi avem o grădină mică, de vreo 20 de metri pătrați, dar măcar am putut să luăm aer și să vedem cerul albastru. Avem vecini care au ieșit doar pe balcoane, în toată această perioadă. Deși locuim într-o zonă retrasă, semi-montană, foarte aproape de pădure, în care poți să pătrezi distanțarea socială fără prea mari eforturi, chiar și aici au fost patrule în control. Dar chiar și fără patrule, în momentul de vârf al epidemiei, teama de boală ne-a ținut în case mai mult decât teama de amenzi.

În ce moment a fost apogeul în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri și de decese în Italia? Cum s-a simțit apropierea de apogeu, deznodământul și, apoi, descreșterea numărului de îmbolnăviri și decese?

Ca să vezi cât de mult îți pierzi reperele în izolare – deși am urmărit zilnic evoluția cazurilor din Italia, a trebuit să dau un search ca să îmi amintesc data la care numărul de contagiați și de morți a ajuns la maxim. A fost la finalul lunii martie, când se înregistrau zilnic aproape 7.000 de cazuri noi și șapte-opt sute de decedați. Cam o săptămână a durat starea asta, apoi au început, ușor, să scadă. 

Nu cred că am simțit apropierea de apogeu, pentru că nu aveam de unde să știm până unde poate ajunge statistica asta. Deja știam destul de bine algoritmul epidemiei, adică nu ne mai alarmam la cifre absolute, ci la procente de creștere. Iar în momentul în care cifrele au ajuns în punctul maxim, procentele de creștere nu mai erau printre cele mai mari, deci ne așteptam la o descreștere. 

Cred că lumea a căutat tot timpul speranța, știrea bună, eroii zilei. Se share-uiau mult imaginile cu orașele italiene goale – superbe și goale, cu Veneția curată, cu Papa Francisc singur, curcubeele copiilor, medicii, asistenții și infirmierii cu semne pe față, de la echipamentele de protecție. Adică aveai nevoie de ancore, ca să nu te simți pierdut în furtună. Pe de altă parte, lumea stătea lipită seara de televizor sau de laptop, ca să urmărească bilanțul, nu aveai cum să ignori tragedia. 

Îmi amintesc că vorbeam cu soțul meu și recunoșteam amândoi că nu ne așteptam ca situația să dureze atât de mult. Parcă bulgărele ăla de zăpadă nu mai întâlnea odată baza muntelui. Cobora și cobora și căpăta dimensiuni tot mai mari. Se șterseseră și desenele copiilor de pe fațade, parcă intrasem într-o eră a pustiului.

Și nici după descreșterea numărului de cazuri, situația nu s-a schimbat prea mult. Pentru că am înțeles cu toții că oricând o putem lua de la capăt, dacă nu menținem garda sus. Așa că am așteptat mai degrabă semnale de la specialiști și de la autorități, care au venit destul de târziu după vârful epidemiei, tocmai ca să nu încurajeze o relaxare prematură.

Cum a comunicat guvernul italian în această perioadă și cum te-ai simțit tu ca locuitor al acestei țări, în ”mâinile” lui?

Comunicarea a fost mai intensă la început, când situația excepțională o și cerea. În principal, șeful Guvernului italian, Giuseppe Conte, a fost cel care a ieșit cu explicații – în conferințe de presă și pe pagina lui de Facebook, mai puțin interviuri, pentru că avea timp pentru altceva. Dar autoritatea pe care i-a dat-o funcția a făcut ca vorbele sale să aibă greutatea necesară. Bineînțele că au existat și gafe sau sincope, și critici din partea opoziției și comentarii din partea cetățenilor nemulțumiți. Dar, trăgând linie, comunicarea a fost una fermă, constantă și a urmat aceeași idee – stați în case. Inclusiv specialiștii și membrii guvernelor regionale au mers pe același îndemn. Mesajul a fost unitar, ceea ce ne-a dat sentimentul că asta este singura cale.

Cât despre a fi în ”mâinile” guvernului, să știi că nu am avut niciodată acest sentiment. Adică a fost un transfer de responsabilitate – noi luăm măsurile necesare, voi stați în case și urmați regulile X, Y și Z. E un efort comun și vom reuși doar dacă înțelegem cu toții asta. Nu am așteptat să le rezolve Guvernul pe toate. Fiecare să facă ceea ce ține de el.

Am simțit în schimb o lipsă de solidaritate din partea celorlalte state europene, care au reacționat uneori ostil (cazul transporturilor medicale blocate) sau tardiv – preluarea pacienților foarte târziu după izbucnirea epidemiei. Italienii s-au simțit lăsați singuri.

Ce mai fac medicii în Italia, cum mai sunt ei, care mai este imaginea acestui grup greu încercat, linia întâi?

Au, în sfârșit, mai mult timp de odihnă. Numărul celor internați a scăzut la jumătate, deci nu mai există presiunea din zilele de vârf. Deși există un sentiment de recunoștință generală la adresa lor, au existat totuși și cazuri în care vecinii le-au lăsat scrisori vrăjmașe, de teamă să nu le aducă virusul acasă. În general însă, dedicația și profesionalismul lor, faptul că au luptat fără să se plângă, în condiții de război (fără exagerare) le-a adus un plus de simpatie în rândul oamenilor. Vă amintiți aplauzele de la balcoane, mesajele de susținere afilate pa garduri – sunt lucruri care vor rămâne și după aceea.

Pe 4 mai, în Italia, a început oficial relaxarea măsurilor. În ce a constat această relaxare?

Au fost deschise o parte dintre magazine (nu mall-urile, însă), fabricile, șantierele, restaurantele pot lucra pe comenzi ”to go” și, cel mai important, oamenii pot ieși să ia aer și să își viziteze familiile (deși sunt în continuare interzise reuniunile familiale – adică mesele cu 10-15 persoane, așa cum italienii erau obișnuiți). Încă nu poți părăsi localitatea ta, dacă nu ai un motiv bine întemeiat (să îți vezi părinții/copiii, să mergi la muncă, la spital sau alte situații de necesitate).

Ce ai făcut tu și familia ta pe 4 mai? Cum ați ”sărbătorit” această zi?

Am ieșit la plimbare, desigur. (râde) De două ori. (râde) Ne-am îmbrăcat în hainele de sport și am luat-o la pas, prin pădure, că tare ne era dor. Ocazie cu care am adunat soc pentru socată, am descoperit niște trasee marcate neștiute, iar seara am luat bicicletele și am mai ieșit o dată.

În ce fel au sărbătorit ziua alți vecini și oamenii din locul în care trăiești? Ce ai văzut diferit?

Știi cum a fost? Duminică, localitatea era tot pustie, patrulele erau tot pe străzi. Luni, dintr-o dată, se auzeau voci din toate curțile (familii reunite), bicicliștii treceau prin fața casei noastre fără să apucăm să-i numărăm, vecinii au ieșit să povestească (cei mai mulți cu măști și păstrând distanța de siguranță). N-a sărbătorit nimeni cu șampanie și artificii, ci cu bucuria asta de a putea din nou să întâlnești alți oameni și să vezi un loc mai departe de strada ta.

Următoarea etapă este preconizată pentru 18 mai. În funcție de evoluția locală a epidemiei, regiunile pot deschide mai multe sau mai puține acvtivități. Se analizează dacă pot fi redeschise saloanele de înfrumusețare, frizeriile, deschidere mult-așteptată și aici și inițial preconizată pentru 1 iunie

Ce înseamnă redeschiderea treptată a societății în Italia, care sunt etapele anunțate?

Dacă lucrurile nu se vor înrăutăți odată cu prima relaxare, următoarea etapă este preconizată pentru 18 mai. În funcție de evoluția locală a epidemiei, regiunile pot deschide mai multe sau mai puține acvtivități. Se analizează dacă pot fi redeschise saloanele de înfrumusețare, frizeriile, deschidere mult-așteptată și aici și inițial preconizată pentru 1 iunie. Tot așa, teatrele, muzeele. Redeschiderile însă se vor supune unor reguli de siguranță, păstrarea distanțării, purtarea de măști de protecție, iar unele spații închise – cum sunt fabricile și aeroporturile – vor utiliza termoscannere, pentru a-i depista pe cei care au febră, un simptom comun al coronavirusului.

Din 1 iunie, oamenii speră să se deschidă și sezonul estival, care ar fi fost deja deschis în Italia, în condiții normale. Decamdată, turismul este în continuare un sector închis. Datele epidemiei vor spune, însă, dacă relaxarea poate fi accelerată sau dimpotrivă, frânată.

Care sunt activitățile pe care tu și familia ta așteptați să le faceți din nou, cel mai mult, în afara casei?

Cel mai dor ne este să călătorim. Să vedem lacul, care e la doar 7 kilometri de noi, dar faleza a fost închisă. Să mergem cu bicicletele, să mâncăm o pizza pe o terasă și să ne revedem prietenii, de care ne e dor tare. Apoi, sperăm ca Italia să iasă din zona roșie și să putem veni acasă, în România, să ne îmbrățișăm familiile, fără emoții.

Privind la ultimele două luni în care ai fost în lockdown, ce concluzii personale ai tras în ceea ce privește viața, în general?

Mi-am dat seama că luăm lucrurile bune ca pe un dat și uităm să ne mai bucurăm de ele. Ni se pare firesc să mâncăm ce ne place, să mergem unde vrem, să ne bucurăm de un concert sau de un meci, împreună. Am fost aruncați în trecut, într-o perioadă când nimic din toate astea nu ne era – sau nu le era bunicilor noștri – la îndemână. Când ne vom întoarce la viețile noastre, ar fi bine să apreciem mai mult lucrurile simple, care ne fac viața frumoasă.

Și să ne apreciem unii pe ceilalți. Uite, de exemplu, pe casierii de la supermarket, una dintre cele mai expuse categorii, în această perioadă (chiar au fost victime printre ei, în Italia). Pe curieri, poștași, cei care nu au încetat deloc să lucreze, au mers din casă în casă și au menținut, astfel, mecanismul activ. Pe voluntarii care le-au adus pachete bătrânilor. Da, chiar și pe jurnaliști, care au încercat, în tot bombardamentul ăsta informațional, să mențină o viziune echilibrată. Nu mai zic de medici și infirmieri.

Ar fi bine să ne întoarcem la un alt fel de ”împreună”. Unul mai profund.

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: