Starea de urgență a oprit timpul în loc pentru unii dintre noi. Pentru alții, viața a mers mai departe, învolburată ca o apă care curge cu repeziciune și demolează totul în cale. Acum, că ne apropiem de finalul carantinei și avem, din nou, libertatea de a ne plimba, măcar parțial, unde dorim și când dorim, am vrut să aflu de la oamenii din jurul meu ce povești au adunat în aceste două luni și cum i-au transformat. Fiecare dintre ele oferă o lecție și care e aceasta, vă las pe voi să descoperiți!
Azi vorbim cu Cori Grămescu, antreprenoare în industria de wellness și fitness, care în această perioadă și-a mutat antrenamentele de la sala Ladyfit Gym în spațiul online și se gândește ce viitor va avea munca ei de peste zece ani, a pornit un nou business – yummdiet.com și s-a confruntat cu pierderea unei sarcini. Află, în continuare, cum a făcut față acestui tăvălug de evenimente.
Ce a însemnat pentru tine și pentru business-ul tău intrarea în starea de urgență?
Am închis sălile pe 13 martie și, pe 19 martie, aveam deja gata platforma de streaming pentru antrenamentele online. Ne-am adaptat programele de la sală ca să includă doar exerciții sigure de făcut acasă, fără accesorii și fără să deranjăm vecinii. Și ne-am făcut cruce, sperând să rezistăm în această perioadă. Din păcate, nu avem alte opțiuni mai bune decât să facem tot ce putem ca să rezistăm în această perioadă complicată.
LadyFit Gym e printre primele branduri din industria fitness care s-a mobilizat online. Cum ai reușit să transferi activitatea în spațiul virtual atât de repede?
A fost un noroc major faptul că lucrasem deja la platforma de antrenamente online pentru un alt proiect al meu, yummdiet.com și am reușit foarte repede să pivotăm, cu mult înaintea altor săli. Pentru instructoare a însemnat o schimbare a programelor de exerciții și depășirea emoțiilor date de o cameră de filmat, dar în principiu ne-am adaptat destul de repede cu emoțiile și noile cerințe tehnice. Acum avem 2 platforme online, Ladyfit online pentru sala în care avem câte 7 ore de antrenamente pe zi și yummdiet.com care îți generează dieta personalizată și exerciții pentru acasă, așa că avem activitate. Din fericire, yummdiet crește foarte bine și e un proiect cu perspective excelente, iar cu orele de la sală încercăm să rămânem pe linia de plutire din punct de vedere financiar, încât să asigur o minimă continuitate financiară instructoarelor și echipei de la recepție.
Deși pe 15 mai se încheie starea de urgență, industria de fitness nu are niciun fel de vești în ceea ce privește redeschiderea sălilor. Cum te afectează decizia asta și cum arată viitorul în ceea ce privește business-ul tău și munca instructoarelor cu care colaborezi?
E o perioadă foarte grea pentru că neavând nicio informație despre reglementările viitoare, nu pot face niciun posibil scenariu financiar. E foarte complicat pentru că în perioada aceasta noi plătim chirii și instructorii nu încasează nimic în afara orelor online, ceea ce le expune unui risc social și financiar major. Sincer, sper să reușim să trecem peste această perioadă, dar nu sunt foarte sigură privind acest lucru, din păcate.
Tot în această perioadă ai fost într-un rollercoaster emoțional și pentru că ai rămas însărcinată, iar apoi ai pierdut sarcina. Cum a fost acest moment pentru tine și ce înseamnă să te recuperezi fizic și emoțional după așa ceva?
Eu mi-am dorit să mă pregătesc emoțional și fizic pentru sarcină, așa că a fost un rezultat așteptat. Îmi doream să rămân însărcinată și m-am pregătit pentru această nouă etapă de viață. Eram într-un moment de viață bun, am alături un bărbat cu care simt că îmi doresc să îmi impart viața și cariera mea era într-un moment de echilibru, în care să am timp și resurse să mă dedic acestui proiect personal.
Însa lucrurile nu au evoluat pozitiv și, în ciuda eforturilor noastre și ale medicilor, am pierdut copilul. E o experiență foarte dureroasă, pentru că nu este doar problema medicală în sine, ci și pierderea emoțională și, mai ales, șocul hormonal, care nu e deloc floare la ureche. A fost un moment greu, chiar dacă știam cumva că există și acest risc, am sperat până în ultima clipă că totul va fi bine și copilul va rezista.
Deși pe net citesc mereu despre termenul „sarcină oprită din evoluție” pentru sarcinile de mai puțin de 20 de săptămâni, eu simt nevoia să spun că am pierdut un copil, pentru că așa a fost. Încercarea asta de a cosmetiza durerea nu face decât să perpetueze o normalizare a traumei, în care femeile se feresc să anunțe că sunt însărcinate până în al doilea trimestru de sarcină, iar asta le văduvește și de exprimarea durerii emoționale. Este foarte greu să trăiești această pierdere, dar e încă și mai greu să o trăiești în tăcere, fără un cerc de suport emoțional în jurul tău.
Ești în al doilea an consecutiv în care ai parte de situații personale care te solicită puternic din punct de vedere emoțional, după ce anul trecut bunicii tăi au murit…
Ultimul an din viața mea a fost foarte greu emoțional și m-a maturizat foarte tare. Din păcate, mi-am pierdut amândoi bunicii anul trecut, tatăl meu a trecut printr-un infarct foarte complicat și, din fericire, a supraviețuit și s-a refăcut relativ bine și anul acesta am trecut prin pierderea copilului. A fost greu, nu o să încerc să găsesc cuvinte blânde pentru asta. Însă m-a ajutat foarte mult capacitatea mea nativă de a lua fiecare zi pe rând, e cumva un mare noroc că pot să mă detașez de fluxul gândurilor și al grijilor. Și am privit fiecare această etapă cu curiozitate și deschiderea de a învăța din ea, de a-mi trăi toate emoțiile așa cum le simt.
Am suferit enorm când a murit bunica pentru că eram foarte apropiate și o iubesc foarte mult, dar am fost recunoscătoare că am avut timp ca în ultimele ei luni de viață să fiu lângă ea, să ne spunem adio și cred că a simțit cât de mult o iubesc. Apoi, e și în legea firii, moartea e o etapă de viață normală, firească, care ne dă sens și cadență și, cumva, trăind alături de bunica mea în partea finală a vieții ei, am reușit să fac și eu pace cu o bună bucată din propria mea viață.
Personal, simt că am primit un mare dar, acela că am înțeles care sunt lucrurile care chiar contează în viață. Bunica mea a avut o carieră de succes și a fost o femeie realizată și în ultimele luni mi-a povestit despre lucrurile care i-au marcat în mod fericit existența. Mi-a povestit despre călătoriile pe care le făcea cu bunicul și cu prietenii lor, despre cum îi plăcea să picteze și să stea de vorbă cu prietenele ei, despre elevii pe care i-a format în trecut și care încă o sunau să o felicite de ziua ei sau de sărbători sau despre perioada copilăriei mele, când petreceam timp împreună. Era foarte mândră că a reușit să le imprime atâta căldură elevilor ei încât, după zeci de ani, unii dintre ei încă păstrau legătura cu ea.
Și, cumva, asta mi-a dat o lecție foarte valoroasă despre ce contează cu adevărat la finalul unei vieți, de altfel încununată cu realizări. Atunci am simțit cu adevărat cât de important e să avem grijă de sănătatea noastră și am simțit o adâncă recunoștință că tata a fost salvat de medicii care l-au tratat și am cunoscut în rândul personalului medical din spitalele de stat foarte multă empatie, căldură și competență. Am fost surprinsă cum, cu resurse limitate, oamenii ăia chiar făceau eforturi supraomenești să salveze vieți și se luptau feroce pentru fiecare zi din viața celor din saloane. Experiența mea ca „aparținător” în UPU, atât la Floreasca, cât și la Craiova a fost exact din registrul ăsta – recunostință, mirare și mulțumire.
În ce fel te-au ajutat anii de terapie să gestionezi momentele grele și care sunt resursele interioare la care apelezi atunci când îți e greu?
Terapia m-a învățat să detectez automatismele mele interioare emoționale și să nu mă mai încred în ele, să nu mai reacționez la primul gând. În perioada ultimului an, a fost un sprijin real, autentic, un fel de camarad de război, pe care m-am putut baza. Faptul că am putut să îmi trăiesc doliul dupa ce au murit bunicii mei, după ce am pierdut copilul, că am putut să verbalizez frica de a-mi pierde tatăl și acum grija față de viitorul meu financiar, a reprezentat o cale de ușurare și de vindecare, totodată.
Cum vezi tu perioada următoare în ceea ce privește viața ta profesională și personală?
Răspunsul scurt este că habar nu am și că nici nu mai e atât de important. Am lansat platforma de diete și, cu siguranță, ea va merge bine, este o piață în creștere și am dezvoltat un produs foarte bun și util. Cu sălile încă nu stiu, aștept să vedem reglementările anunțate de autorități, pentru a evalua dacă în noile condiții mai avem șanse să salvăm ceva din afacere. În plan personal, îmi doresc mai multă liniște, îmi doresc să ne întemeiem o familie și să avem copii, așa că astea sunt cumva prioritățile mele în acest moment. Orice altceva, e secundar acestui obiectiv.
Ce lecții noi ai învățat în aceste ultime două luni?
Că nimic nu e cu adevărat sigur și nici fundamental tragic. Și că nici măcar ziua de mâine nu e garantată în vreun fel, așa că ne suntem datori să trăim zi de zi deplin, gândindu-ne la viitor, dar nu prea serios.
