Sex Pistols Experience. “Good fucking luck with it”

by Andreea

Sex Pistols Experience

God save the queen, nanananana, we mean it maaaaan, nananana…

Puştiul are în jur de 12 – 13 ani. Are părul lung până la umeri, e îmbrăcat cu o pereche de blugi largi, cu o geacă maro, de ski, cu glugă şi e încălţat cu o pereche de skate shoes. Are un ghiozdan care atârnă greu şi, pentru că bretelele sunt foarte lungi, pare că are în spate cărămizi. De fapt, arată ca orice copil de vârsta lui. Toţi par să se prelingă atunci când umblă pe stradă cu hainele lor prea mari, cu ghiozdanele lor prea mari, cu părul lor prea mare. Mi-aduc aminte de miserupismul ăsta şi mi-aduc aminte când hainele, şi aspectul exterior, în general, contau atât de puţin. Să fredonezi Sex Pistols în faţa unui poster era ceea ce avea importanţă cu adevărat, să ştii versurile melodiilor era ceea ce conta.

*

În vitrina din faţa Consiliului Britanic este un poster care anunţă concertul trupei tribut Sex Pistols Experience. Puştiul, împreună cu alţi colegi, l-au văzut şi s-au oprit în faţa lui să se uite mai bine când are loc. Şi, pe urmă, să cânte. Sunt copiii ăştia asemenea lor care mi se pare că vin dintr-un cu totul alt univers: sunt foarte urbani, foarte hip, foarte degajaţi, foarte tineri şi-mi plac. Îi văd adesea cum aleargă pe skateboarde-urile lor şi au chipuri luminoase şi şugubeţe ca şi când îţi pregătesc mereu o surpriză. E o generaţie de tineri care îmi place mult şi cred că şi părinţii lor sunt la fel de mişto.

*

– Stai mă să caut melodia. Puştiul butonează de zor la un iPhone şi, în cele din urmă, din difuzor se aude God save de queen, de data asta cântată de originalii Sex Pistols.

*

Sex Pistols Experience are loc la Bucureşti pe 13 noiembrie în club Mojo. Trupa tribut este singura recunoscută, oficial, de originalii Sex Pistols. John Lydon le-a urat, după ce i-a ascultat, “Good fucking luck with it”. În concertul de la Bucureşti va cânta şi Ed Pole care a fost alături de trupă în 1978, o perioadă, după ce Lydon a plecat. Intrarea este doar 50 RON aşa că dacă vă plac Sex Pistols, eu cred că merită.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GqrTgJyrrjw]

 

0 comment

You may also like

Leave a Reply

%d bloggers like this: