Dacă te întrebi de ce scriu despre ceea ce cred budiștii despre iubire și compasiune în prima zi de Paște, e pentru că mă simt mai atrasă de felul în care ei trăiesc și vorbesc despre aceste valori. În esență, și creștinismul în care m-am născut le propovăduiește, însă de prea puțin ori am rezonat cu mesajul transmis de biserica ortodoxă, pe care o percep mai degrabă ca pe o instituție preocupată cu lucrurile materiale decât cu cele spirituale.
Grandoarea, opulența și sentimentul că cei mai mulți dintre reprezentanții săi sunt dintr-un aluat mai ales decât restul oamenilor mă face să nu mă intereseze ce are de spus, deși sunt conștientă că-n rândurile ei sunt spirite dedicate și bine intenționate care întrupează foarte frumos iubirea și compasiunea.
Zilele trecute am citit un mesaj de-al lui Dalai Lama pe pagina sa de Facebook în care spunea că dacă ne gândim la noi înșine ca la niște oameni speciali, e destul de ușor de înțeles de ce avem toate șansele să ne simțim separați de cei din jurul nostru pe care nu-i percepem ca noi. El zicea că știe că e Dalai Lama, dar că despre sine crede zi de zi că e doar o altă ființă umană, nu vreo entitate spirituală deosebită. E unul dintre motivele pentru care budismul mi se pare mai atrăgător, pentru că are această abilitate de a fi o religie/filosofie cu picioarele pe pământ, un mod de viață care vorbește despre simplitate și ceea ce ne unește pe noi, oamenii, nu ceea ce ne separă.
Alături de Lama Khamsung Tsewang
În vizita mea recentă în Nepal am avut prilejul să locuiesc timp de trei zile într-o mănăstire budistă lângă Kathmandu, la Thrangu Tashi Yangtse Monastery și să vorbesc cu Lama Khamsung Tsewang, directorul acestui loc, despre budism și valorile sale. Lama a devenit călugăr budist la vârsta de 10 ani, atunci când, la rugămintea lui, părinții l-au adus la această mănăstire. Avea 7 ani când a început să se simtă atras de ideea de a deveni călugăr pentru că în satul în care s-a născut și a crescut, Manam, din Tibet, aflat la peste 6000 de metri altitudine, oamenii erau budiști practicanți, iar pe el l-a impresionat ce a văzut.
Cum a fost să deveniți călugăr atât de devreme?
A fost ușor pentru că mi-am dorit asta. A fost însă puțin mai greu din cauza mâncării pentru că acasă eram obișnuit cu altfel de alimente. Însă am mâncat câte puțin, câte puțin și, în timp, corpul meu s-a obișnuit cu mâncarea de aici (râde).
Ce este compasiunea?
Compasiunea e să ajuți pe oricine are nevoie de ajutor și să poți să te pui în pantofii omului din fața ta pentru că înțelegi că, în esență, toți oamenii au aceleași întrebări, frământări și dorințe. Toți oamenii vor să fie fericiți și nimeni nu vrea să sufere, nici om, nici animal. Dacă înțelegi aceste lucruri, e simplu să ai compasiune.
Cum înțeleg copiii din mănăstire, care învață aici, ce e compasiunea?
Mai departe de manualele din care învață despre filosofia budistă, mergem cu ei în satele din jurul capitalei, Kathmandu, și le explicăm că atunci când văd un om sărac, e bine să-și arate disponibilitatea și să-i ajute, fie cu alimente, fie cu bani, cu orice pot. E important să citească despre compasiune, dar e și mai important s-o practice, căci doar practicând putem înțelege cu adevărat lucrurile în esența lor.
Tineri călugări budiști, elevi ai mănăstirii Thrangu Tashi Yangtse din Nepal
Citește interviul pe care l-am făcut cu trei călugări budiști, elevi ai mănăstirii.
Ce este iubirea?
Iubirea înseamnă să-l pui pe celălalt pe primul loc și să te gândești la el înainte să te gândești la tine.
Și atașamentul?
Atașamentul înseamnă că tu te pui pe tine în centrul lucrurilor. Vezi un obiect frumos, spui: Trebuie să-l am, trebuie să fie al meu! Și eu am un telefon frumos și adidași care-mi plac, dar m-aș putea lipsi de ele, nu simt că trebuie să le am.
Care e învățătura cea mai importantă pe care s-o reținem din budism?
Sunt mai multe. Însă aș spune că practicarea iubirii și compasiunii sunt importante. Alături de disciplinarea și îmblânzirea minții. Mintea e cea care ne dă cel mai mult de furcă și cu asta, atât noi, călugării, cât și oamenii de pretutindeni, avem de lucru mereu. Să îți înțelegi mintea, să te înțelegi pe tine și să ajungi la esența lucrurilor e o muncă de o viață, dar efortul merită. În momentul în care reușim să ne înțelegem pe noi și mintea noastră, viața noastră se schimbă cu mult în bine, devine simplă, frumoasă și calmă.
Am ajuns în Nepal între 8 și 20 martie datorită lui Rezan și programului Călătorie spirituală în Nepal. Călătorie spirituală în Nepal II va avea loc între 8 și 20 noiembrie și dacă te interesează o experiență similară, intră pe pagina de Facebook și află mai multe informații.
