Cel mai mare protest din București de după 1989 în imagini

Cel mai mare protest de după 1989 a avut loc aseară în București (și în alte orașe din țară și din lume). Și eu am participat la el. Am fost unul dintre cei peste 80.000 de protestatari din toată țara și unul dintre cei peste 50.000 de protestatari din București (”INS să ne numere”, s-a strigat când mulțimea a trecut prin fața Institutului Național de Statistică).

Lumea a ieșit în stradă în număr atât de mare împotriva ordonanței de urgență care prevede grațierea, amnistia și modificarea Codului Penal pe care PSD a vrut să o dea, în secret, fără consultare publică, la mijlocul lunii ianuarie.

Parchetul General, DNA și CSM sunt printre instituțiile care au susținut că promulgarea unei astfel de ordonanțe nu se poate face pe ascuns, fără dezbatere. Citește în continuare „Cel mai mare protest din București de după 1989 în imagini”

Cum este o zi în București când se topește zăpada

Am avut câteva zile de iarnă ca-n povești, cu temperaturi sub 0 grade, multă zăpadă și imagini superbe surprinse de fotografii care trăiesc în București. A fost ca un vis frumos. Însă azi, când temperatura a crescut cu aproape 10 grade, visul s-a transformat în coșmar: zăpada a început să se topească așa că s-au format bălți late și adânci, gheața cade de pe acoperișurile și streșinile caselor ca niște parașutiști care-și dau sincron drumul din avion și tot de pe streșini a început să plouă ca și când norii s-au mutat, dintr-o dată, aproape de asfalt. Așa am văzut Bucureștiul timp de câteva ore azi când m-am aventurat să îmi rezolv mai multe probleme administrative pe care le-am tot amânat zilele trecute. Citește în continuare „Cum este o zi în București când se topește zăpada”

Ce pot eu să fac?

La începutul săptămânii am citit la o prietenă de pe Facebook că împreună cu mama ei și cu ajutorul altor oameni au reușit să pornească lucrările pentru reabilitarea unui bloc social din Târgoviște, unde trăiesc oameni săraci și needucați care, având la îndemână aceleași instrumente de-a mișca lucrurile așa cum au avut ele – inițiativă, e-mail, puterea cuvântului, diplomație, capacitatea de-a pune lucrurile în perspectivă – n-ar fi putut să facă asta pentru că nu au abilitățile sociale necesare în acest sens. În plus, acestui minus i se adaugă prejudecățile legate de faptul că sunt romi, deci se mai pierd câteva puncte. Despre această poveste o să scriu mai pe larg în perioada următoare pentru că pe mine m-a inspirat și o consider un exemplu de bună practică.

Pentru mine, a trecut de multă vreme perioada lui ”statul nu face nimic”. A venit timpul lui ”ce pot să fac eu?” Mă refer aici la faptul că a trăi în societate e un drum cu dublu sens: și tu mergi înspre instituții și instituțiile vin înspre tine. Pentru prea mult timp, din motive pe care nu pot eu să le explic, sentimentul general, unul cu care și eu am crescut, a fost că statul, de la sine putere, se sesizează în legătură cu ce e în neregulă și ia măsurile necesare. Observația asta e parțial adevărată în ceea ce privește sistemele mari. Dar la nivel micro, de exemplu la mine în bloc sau la mine în cartier, problemele care apar trebuie sesizate de mine și de tine, iar instituțiile trebuie să devină colaboratorii noștri. Așa văd eu lucrurile. Citește în continuare „Ce pot eu să fac?”

Siguranța ta și a celorlalți e mai importantă decât dreptatea

Ieri, în autobuzul 381, doi tipi mi-au spus că, dacă nu erau camere de luat vederi, m-ar fi tăiat cu cuțitul.

Totul a început atunci când acești băieți îi spuneau fetei de lângă mine să vorbească cu ei, că e o tipă bună, că ce carne tare are pe ea și tot așa. Tipa a fost politicoasă și i-a rugat în mai multe rânduri să o lase în pace, că nu așa se vorbește cu un om cu care vrei să vorbești. Însă ei nu s-au potolit. A fost momentul în care, pe un ton la fel de politicios și calm, am intervenit și i-am rugat și eu să o lase în pace pentru că o deranjează și e evident că ea nu vrea să vorbească cu ei.

Unul dintre ei a început să îmi spună că am gura mare, că ar trebui să tac, că femeile nu știu când să se oprească. I-am răspuns că ceea ce lui nu-i convine, e exact ce-i face el fetei, care l-a refuzat de mai multe ori și că nu e prea confortabil să treci prin experiența asta, nu? Eram la fel de calmă, de articulată, de politicoasă. El a continuat, ridicând vocea, să îmi spună că a înțeles despre ce e vorba și îmi tot repeta să tac și i-am zis că nu pot să tac pentru că vrea el, că raporturile nu sunt astea – taci tu, femeie, pentru că eu, bărbat, nu vreau ca tu să mai vorbești. Abia în acest moment a intervenit un alt bărbat și le-a spus celor doi să se potolească. Autobuzul era plin. Citește în continuare „Siguranța ta și a celorlalți e mai importantă decât dreptatea”

4 recomandări pentru vara asta

A apărut revista UNICA pe luna iulie, iar tema ediției îi adună pe 40 dintre cei mai influenți bloggeri care propun agenda de petrecere a timpului liber în această vară. Mă număr și eu printre ei cu sugestii de activități sportive în aer liber, deci mulțumesc pentru invitație! Pentru că în revistă a intrat varianta mai comprimată a ceea ce am scris și trimis ca text ințial, Monica Cismariu, redactor la revistă, mi-a permis să public aici textul integral.


Vara înseamnă cât mai mult timp petrecut afară. Vremea frumoasă, aerul de vacanță, veselia oamenilor, toate astea ne fac să fim mai deschiși, mai disponibili, mai jucăuși și, deci, mai interesați să găsim activități noi de care să ne bucurăm și la finalul cărora să exclamăm: am făcut-o și p-asta! Citește în continuare „4 recomandări pentru vara asta”

Sub cerul plin de curcubeie

alex simaAvem o vreme ciudată, dar, datorită ei, și întâmplări pe care le vedem rar: nori pufoși ca vata de zahăr și curcubeie desprinse din povești. Când newsfeed-ul de Facebook se umple cu toate astea, îmi imaginez că, oriunde ar fi, oamenii se opresc în loc și zâmbesc spre cer și-s încântați nevoie mare că pot să vadă toate astea. Și eu am făcut la fel!

Ieri, am adunat cele mai frumoase fotografii cu curcubeie pe care le-am văzut pe Facebook și le pun în acest post, cu autorul lor cu tot, ca să vedeți cum s-a văzut arcul de cerc multicolor din diferite părți ale orașului București (fotografia care deschide postul și e nesemnată este a mea și-am prins-o de la geamul mansardei).

ms

Mihai Ștețcu Citește în continuare „Sub cerul plin de curcubeie”

Mamă de skater: Emilia Ghilaș (continuarea interviului de pe site-ul Red Bull)

Zilele trecute am vorbit cu Emilia Ghilaș, mama lui Rareș, în vârstă de 13 ani, despre pasiunea pentru skate a copilului care a reușit să antreneze întreaga familie și să o facă părtașă la tot ce face Rareș în acest sport.

Emilia a povestit, pe larg, despre ce înseamnă pentru ea să fie alături de fiul ei. Prima parte a interviului a fost publicat pe Red Bull, iar acum, pe blogul meu, scriu continuarea pentru că răspunsurile Emiliei și onestitatea și deschiderea cu care a răspuns sunt o sursă de inspirație pentru mine și, sper, pentru oricine va citi.

Care este secretul tău în relația cu Rareș?

Discutăm mult. Asta e cheia. Şi mai este una, întotdeauna l-am tratat ca pe un adult. Asta şi pentru că am avut cu cine. Rareş este un despicător al firului în patru pentru că el înainte de orice trebuie să înţeleagă de ce se întâmplă aşa şi nu altfel. Cine îl cunoaşte, zic iarăşi asta, ştie despre ce vorbesc. Este un mare povestitor, dar şi ascultător şi dacă vrei un sfat de la el, ai venit la persoana potrivită.  Sunt mândră de felul în care gândeşte, de modul în care analizează lucrurile. Îi plac poveştile de viaţă, este empatic şi sensibil. Nu ştiu dacă neapărat asta va fi  în  avantajul lui în vremurile proaste pe care le trăim, dar am speranţa că generaţiile lor vor face ceva în sensul schimbării. M-a uimit mult maturitatea lui!  Citește în continuare „Mamă de skater: Emilia Ghilaș (continuarea interviului de pe site-ul Red Bull)”

Cu alți ochi

Am scris de mai multe ori despre faptul că mereu am știut că mă voi simți cu adevărat eu însămi la 30 de ani. Totuși, spun din capul locului, că sentimentul ăsta n-a avut niciodată legătură cu ideea că la 30 ți se dă lumea peste cap și descoperi ce alte femei înaintea mea au spus despre vârsta de 30 de ani, că se întâmplă vrute și nevrute. Pentru mine a fost un reper intuit că, după multe transformări și încercări de-a mă afla, ăsta e pragul în care voi începe să-mi dau seama care e treaba cu mine pe mai toate planurile.

IMG_2987-Florentina-Rafaila-foto-galerie-ro

Și, că a fost vorba de efectul placebo sau nu, asta s-a și întâmplat. Aș spune că revelațiile pe care le-am avut în legătură cu diverse aspecte ale vieții mele Citește în continuare „Cu alți ochi”

Cum să ai tonus?

Încă dinainte să încep să scriu, intuiesc că textul ăsta va fi mai mult decât despre un tonus bun. În timp ce căutam fotografii cu care să ilustrez povestea asta, mi-am dat seama câte momente frumoase am trăit și ce viață bogată am avut până la vârsta asta. De multe dintre aceste clipe care îmi construiesc istoria personală nici măcar nu-mi mai aduc aminte, pare că s-au întâmplat într-o viață care nu mi-a aparținut niciodată sau, mai mult, pare că nici măcar nu mi s-au întâmplat mie vreodată.

io1

Cunoașteți sentimentul ăla în care vă uitați la propriile persoane de acum 10 ani ca la niște străini? Mie mi se întâmplă asta foarte des și, din ce în ce mai mult, mi se pare că nu mă recunosc nici măcar în mine cea de-acum 2-3 ani. Aș spune că povestea devenirii de sine s-a accelerat în ultima perioadă și când spun asta mă refer la faptul că am ajuns, tot mai mult, la un mine însămi pe care-l recunosc, care, intrinsec, a fost dintotdeauna acolo, însă doar timpul, cu experiențele lui, a ajutat la această descoperire. Citește în continuare „Cum să ai tonus?”

Blog la WordPress.com.

SUS ↑